Toată vara au umblat printre agenţii noştri nişte vorbe aiuritoare, uite-așa, aiuritoare, să vezi și să nu crezi, povești fabuloase despre oceane și mări de peste mări și țări, dincolo de galaxia noastră, dincolo de orizont, dincolo de capătul bănuit și nebănuit al universului, cosmogonică perversă sau zăpăcitoare, conferințe, seminarii, simpozioane, manifestații, greve, revoluții, răsturnări spectaculoase de situație, ce să mai vorbim, un lucru bine făcut.
C-o fi, c-o păți, ce să mai vorbim, agenți panicoși, secretoși, acoperiți, neacoperiți, răspândiți te miri unde, fără de leac, neobosiți, gata, gata să ne înșface, să facă și să desfacă, să pună la cale, se ne surprindă, să ne cuprindă în schemele lor secretoase, agenții secreți.
Marile noastre întinderi informaţionale trepidară nebunele, de nebune, orașele noastre spațiale se zvârcoliră, ah, orașele noastre spațiale, sclipitoare, părelnice, scăldate în soare, vălurindu-se spasmodic, până hăt departe, prin spuma oceanului.
Se zvonea pretutindeni că ne apropiem de o stranie bifurcaţie cosmică plină de viruși lansați de pe tot felul de planete care aveau de gând să pună laba pe noi, uite-așa, vai, ce bifurcație, se zvonea prin cafenele, în sânul guvernelor, ah, guvernele perverse, autoritariste, în inima serviciilor secrete, ah, serviciile secrete, misterioase, perverse, periculoase, prin piețe, ah, piețele lărmuitoare, multicolore, pestilențiale sau îngerești, la supermarket, ah, la supermarketul lumii, printre rafturi ochioase, și pe rețelele de socializare, da, într-o nebunie virtuală nebună și fistichie, la saună, la maternitate, pe la bazele cosmice, ah, bazele noastre cosmice, rampele noastre, turnul nostru de control, farul, spiritul neostoit, observatorul ideal, da, da, chestii din astea, omenești, lumești, vechi, ah, foarte vechi, de o mie de ani vechi.
Ce parfum de epocă!
La etuvă cu voi, au zis guvernamentalii de pretutindeni, la eprubetă, nu mai mișcă nimeni, viu sau mort, nici comuniștii, nici capitaliștii, nici ecologiștii, toată lumea în cambuză, la ghenă, în etuvă, în canțarolă, marș, salt înainte, poporane.
Asta e, lumea s-a dat toată peste cap, s-a stins democrația, a murit cu totul, s-au dus emoțiile, elanurile, curajul. Ca într-o grafică de Cardon, ca într-o piesă de Becket, ca într-o pictură de Salvador Dali.
Și, dintr-odată, de la București, s-a ridicat un glas aiurea-n tramvai, ceva comic despre România lucrului bine făcut.
Prea multe ah- uri…
Aș merge pe of…