A venit unul cu o tiribombă exact în ziua în care PNL și-a bătut joc de noi iar PSD ne-a lăsat baltă, uite-așa.
Omul ăsta cu tiribomba zicea că vine direct din Lună sau cam așa ceva. Și-a amplasat tiribomba în mijlocul Bucureștiului și l-a durut fix în cot de poliția lui Firea, de ăia sau de ăia, jandarmi, vatmani, taximetriști, bonjuriști, mă rog. Ce să-i facă lui dacă el strunea câmpurile magnetice? Nici armata n-a avut ce să-i facă. El și-a văzut de treabă. Ne-a chemat pe toți la el și ne-a întrebat dacă vrem să facem o tură cu tiribomba lui. Păi cum să nu vrem dacă era moca?! Și omul venit din lună, lunatecul, ne-a zis, cum vă dați cu tiribomba mea, cum vă puneți trei dorințe. Ne-am pus câte trei dorințe. Multă lume și-a pus trei dorințe. Și ele s-au îndeplinit. Apoi omul cu titibomba a dispărut într-un vârtej de praf. S-a dus. Am rămas cu toții cu buza umflată. Dar dorințele ni s-au îndeplinit. Așa că până la urmă ne-am zis că am fi visat. De ce să nu visăm? Nu e rău să visezi. Nu e rău să te lași purtat de vise. Nu e rău să fii visător. De fapt, visul nu e un fel de tiribombă? Așa ca la circ? Poate că venea de la circ? Nu venea de la circ ne-a zis alde Dominte de la Comenduire, bătând darabana prin târg.
La circ sunt ăștia, politrucii, aha, chiar ei, ei, da, depășiți de evenimentele din Mileniul III. Mileniul III?! Ce straniu e Mileniul III. Nu s-a gândit nimeni c-o să fie taman așa. Instabilitate. Neprevăzut. Ciudat, extrem de ciudat. Pe seară, s-a auzit că planeta Marte cade în soare. Ce ciudat! Extrem de ciudat. Noi, obișnuiți cu un trai molcom, ne-am trezit dintr-odată într-o situație neobișnuită. Și cum o să fie de-acum soarele? Marțian? Care ți-ai dorit să fie soarele marțian?! Cine a făcut asta? Cine a cerut asta Universului? Cum stăteam și ne canoneam, a sosit madam Calomfirescu să ne zică nu știu ce, despre nu știu cine din Parlament, lasă-ne, lasă-ne, că noi suntem visători! Ea nu și nu, și uite-așa ne-am trezit în zori că soarele era marțian, că guvernul nu mai era, că noi eram și alta nu.
Politicianul român, la rigoare, la fundament, se teme de politică de-adevăratelea şi tocmai de aia 95 la sută dintre politicienii români au nevoie de proptele externe, bla, bla, bla, de la Moscova, de la Berlin sau de la Washington. Sunt politicieni care, cabotini fiind, se tem îngrozitor de politică şi supravieţuiesc în politică printr-un şir nesfârşit de negocieri subterane care nicidecum nu sunt politică înaltă. Sunt parveniţi care se înfricoşează de politică şi, închizând ochii de frică de politică, se îmbogăţesc văzând cu ochii.
Sunt politicieni fricoşi de politică cu duiumul care fac furtişag politic iar nu politică înaltă. Şi marea masă a politicienilor stau cu pixul în mână şi fac calcule şi negociază după o aritmetică infectă, prostitoare şi îngălată. Numai noi, în orbirea noastră, ne imaginăm că ei ar fi nişte viteji şi nişte drepţi, nişte inspiraţi, nişte politicieni periculoşi pe care să merite să-i străluminăm. Să mori de râs şi alta nu. Iar, mai mult, flecărind la nesfârşit despre ei, noi înşine tremurăm ca gelatina atunci când pomenim de politică şi ne prefacem că am fi cumva analişti sau critici când de fapt nici nu contăm, fiind fricoşii fricoşilor de politică. Asta e politica românească, o mimă fricoasă după politica înaltă care, pentru noi, e numai o fata morgana, o părelnicie şi un prea înalt de atins.
