Fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici le bate obrazul politic liberalilor, arătând că au promis că vor prezenta la 1 iunie un program de relansare economică, lucru care nu s-a întâmplat.
„De băut au avut timp, dar de economie NU‼️
Dacă ar fi folosit măcar jumătate din vremea pe care au pierdut-o la șprițuri, băute, petreceri, prăjituri și toate cele ca să lucreze efectiv pentru a elabora un program de relansare economică, zeci de mii de firme nu s-ar fi închis definitiv și sute de mii de români nu ar fi rămas fără locuri de muncă.
Petrecăreţii de la Palatul Victoria promit de aproape două luni un program de relansare economică pe care, tot ei, spuneau că-l vor prezenta … ieri‼️
Tic-tac … tic-tac‼️”, a scris Teodorovici marți seară pe pagina sa de Facebook.
Actualul ministru al Finanțelor Florin Cîțu a declarat recent la Realitatea Plus că programul de relansare economică va fi prezentat public de Guvern pe data de 1 iunie şi va include măsuri clare pentru facilitarea păstrării în ţară a lucrătorilor reveniţi în România: „Programul de relansare, care cred că va fi prezentat public la 1 iunie, va avea acolo măsuri clare pentru a-i menţine în România, dar, în acelaşi timp, faptul că nu am închis niciun şantier în România, am ţinut deschise şantierele şi am alocat mai mulţi bani investiţiilor publice arată clar interesul nostru pentru a menţine economia şi a crea locuri de muncă. Cred că rectificarea bugetară din aprilie acest an este singura unde Ministerul Transporturilor a primit mai mulţi bani – de obicei se pierdeau bani de la Ministerul Transporturilor”.
Exista totusi o „EXCEPTIE ” ! Ministrul Agriculturii a prezentat un program cu reguli pentru PESCARI ! Programele pentru agricultura le vor prezenta probabil la iarna , la o „tuica fiarta ” !