Peste 100 de euro pe zi se scurg zilnic de la buget pentru fiecare mașină de serviciu din instituțiile publice, a declarat Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al premierului, la emisiunea „În fața ta”, care va fi difuzată duminică de Digi 24. Sute de mii de directori, şefi de birouri, de departamente şi servicii din toate instituţiile publice ale statului au dreptul, şi în multe cazuri, şi beneficiază de maşină de serviciu, potrivit oficialului. În prezent, se desfăşoară un amplu control la Sucursala transporturi auto a RA-APPS, după ce Guvernul a descoperit că se cheltuiesc sume mari din buget pentru a plăti maşinile de serviciu ale demnitarilor.
„Demnitarii au autoturisme de serviciu pe care le pune la dispoziție RA-APPS contra unui preț lunar. Iar premierul a văzut la un moment dat prețul pe care Guvernul îl plătea pe zi pentru mașină plus șofer către RA-APPS, un preț foarte mare undeva la peste 100 euro pe zi. Este o cifră la fel de greu de estimat în acest moment (numărul șoferilor n.red).
Gândiți-vă ca parcul administrației publice este mult mai numeros decât era acum 10-15 ani pentru că există o creștere a personalului, există entități noi create, cuprinde zeci sau sute de mii de persoane care pot fi îndreptățite la o mașină de serviciu. Vorbim de șefi de instituții, directori. Sunt administrații în care coboară acest drept chiar și la nivele mai jos și atunci dacă luăm numărul de persoane care ar putea fi îndreptățite sau se cred putem vorbi de sute de mii de autoturisme”, a spus Valentin Mircea.