Ieși mai devreme la pensie dacă îndeplinești această condiție

Conform proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare persoanele care au locuit cel puţin…

De (I.R.)
Ieși mai devreme la pensie dacă îndeplinești această condiție

Conform proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare persoanele care au locuit cel puţin…

Cei care au locuit 30 de ani în zone poluate ies mai devreme la pensie cu 2 ani. Camera Deputaților a adoptat marţi, în calitate de for decizional, o propunere legislativă vizând extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Conform proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Localităţile cu astfel de condiţii sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea. Beneficiază de prevederile proiectului şi persoanele care locuiesc pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. De 52 de ani locuiesc in acelasi oras,unde se beneficiaza de cei 2 ani ,dar eu nu beneficiez deoarece am muncit 20 in conditii deosebite ,comb chimic …..dupa orele de munca nu m-am mutat in alt oras,ci am locuit in acelasi oras…de ce nu pot beneficia de acesti 2 ani ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.