Compania AstraZeneca a anunțat, marți, că peste 300.000 de doze de vaccin au ajuns până acum în România, dar că următoarele două livrări vor fi mai mici decât cele prevăzute.
„AstraZeneca face eforturi pentru a-și îndeplini angajamentul de a livra cantitățile de vaccin promise pentru toate țările membre ale Uniunii Europene și care se situează la aproximativ 1,7 milioane de doze pentru România în primul trimestru”, se arată într-un comunicat al companiei.
Conform acestuia, de la primele livrări, de la începutul lunii februarie, peste 300.000 doze de vaccin au ajuns în România.
„Cu toate acestea, la fel ca în cazul oricărui vaccin, procesul de fabricație implică un grad ridicat de complexitate tehnică și ne așteptăm să vedem o oarecare variație în frecvența și numărul de doze la fiecare livrare. Din acest motiv, următoarele două livrări vor fi mai mici decât cele prevăzute, dar acestea vor fi recuperate în livrările ulterioare, care sunt preconizate la începutul lunii martie. Din păcate, lucrăm fără stocuri care să ne ofere marja de gestionare a evenimentelor neprevăzute, deoarece fiecare doză produsă este imediat făcută disponibilă”, au mai transmis reprezentanții AstraZeneca.
Aceștia susțin că sunt în contact permanent cu Comisia Europeană, cu informări și actualizări asupra producției și calendarului de livrări.
„Ieri, primele dovezi ale eficientei vaccinului COVID-19 AstraZeneca în
Și Pfizer a întârziat livrarea dozelor de vaccin către țările UE. Pfizer nu a livrat încă Uniunii Europene aproximativ 10 milioane de doze de vaccin pentru COVID-19 care urmau să ajungă în decembrie, au spus pentru Reuters săptămâna trecută oficiali ai UE, o treime din livrările care trebuiau făcute de compania americană.
pai la carti morti sunt dupa administrarea experimentelor mengele – terapii genice – mintind poolimea ca sunt „vaccinuri sigure”. ii paste pe toti un mare proces curand. nuremberg 2.0 pentru nazzsism 2.0.
@ marin, De ce ești convins că pe tine nu te apucă și nu vei fi pacient la vre-o terapie intensivă cu tubul in plămâni ?/ Nu crezi că la ora asta e mai bun orice vaccin, decât virusul ?? Să ai cel puțin garanția că nu mori,.chiar de cu siguranță la un moment dat te va paște vre-o formă de covid ?.Nu dormi un pic mai liniștit știind că ai o protecție cât decât ?/
pentru „marele urs mic mic de tot” – nu vreau nici o „protectie”. protectie nu exista sdi nici asigurari FARA DE LIBERATETE. apoi, daca nu te-ai prins pana acum, toti suntem datori cu o moarte. ne-am nascut pentru a muri. viata trebuie traita cat o ai din plin. cat poti. curaj mai, mare urs mic. RESPIRA ! lasa „bolile”. nu exista boli mai mare urs, ci doar bolnavi. ti-e frica? stai in balrlog si respira in punga, lasa-ne pe noi sa RESPIRAM SI SA TRAIM IN LIBERTATE. IAR DACA CUMVA TE IA SALVAREA SA STII CA ESTI DEJA MORT DE CAND AI PUS LABA DE MARE URS IN SALVAREA AIA. INFECTIILE NOSOCOMIALE TE UCID INAINTE DE ORICE „BOALA”. Daca nu aveam experiente in familie in anii trecuti n-as fi crezut. Dar este real. Intubarea ESTE CRIMA CU SANGE RECE! Aceste aparate NU SUNT STERILIZATE ! NU SUNT NICI MACAR NOI! BACTERIILE TI SE INTRODUC DIRECT IN PLAMANI SA STII SI TU. ATI ESTE CA SI CAMERA DE GAZARE NAZISTA! Puna labele de urs, citeste, studiaza si lasa propaganda „vaccinarii”. este „terapie genica” experimentala direct pe oameni. asta este GENOCID!