Anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie Craiova

Edilul șef vrea să afle de ce un pacient avea o brichetă, iar medicii de gardă nu au încercat să-i ajute pe cei internați

De (R.C.)
Anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie Craiova

Edilul șef vrea să afle de ce un pacient avea o brichetă, iar medicii de gardă nu au încercat să-i ajute pe cei internați

UPDATE A fost deschis un dosar penal după incendiul produs la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, unde peste 40 de pacienți au fost evacuați și trei cadre medicale au suferit fracturi după ce au sărit de la etaj.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și fac verificări pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror.

În același timp cu ancheta penală, marți dimineața s-au făcut verificări și la ISU Dolj, după ce în spațiul public a apărut informația că pompierii au greșit locația.

Reprezentanții ISU Dolj explică faptul că prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea din imediata apropiere. Au fost trimise la Psihiatrie două autospeciale și o ambulanță, iar la scurt timp, încă o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

Deoarece a fost anunțat un incendiu care avea potențial să afecteze unitatea sanitară, reprezentanții ISU Dolj au decis ca imediat, fără a se mai aștepta datele de la fața locului, să suplimenteze forțele și mijloacele de intervenție.

A fost, astfel, alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

„Autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova – Spitalul de Pediatrie – n.r.), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt”, menționează reprezentanții ISU Dolj.
Aceste forțe nu au mai intervenit pentru stingerea incendiului de la Spitalul de Psihiatrie, pentru că acest lucru fusese deja făcut de către subunitatea de bază.

UPDATE
Primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, anunță că vor fi declanșate anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie. Edilul șef vrea să afle de ce un pacient avea o brichetă, iar medicii de gardă nu au încercat să-i ajute pe cei internați.

„Clinica de Psihiatrie de la Parcul Romanescu este recent reabilitată, instalațiile electrice sunt verificate lunar in toate spitalele din subordinea municipalității, iar la această unitate sanitară, in toate camerele și pe holuri, sunt montate camere de luat vederi. Astăzi a avut loc un incident, la parterul clădirii, după ce o pacientă a dat foc unei saltele. Nu există victime intoxicate cu fum sau având arsuri. In schimb, trei medici au sărit de la etajul 1, speriați din cauza fumului. Vom declanșa o anchetă ca să verificăm de ce pacienta avea o brichetă asupra ei și de ce medicii de gardă nu s-au asigurat că pacienții sunt evacuați pentru a fi preîntâmpinat orice pericol”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Potrivit ultimelor informații de la fața locului, 41 de pacienți au fost evacuați în timpul incendiului. Flăcările au izbucnit într-o rezervă în care se afla o pacientă și apoi s-au extins la alte două încăperi. O persoană supraponderală a avut nevoie de asistență pentru a fi evacuată. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar trei medici de gardă, aflați deasupra rezervelor care au luat foc, s-au speriat și au sărit pe geam. 

Un incendiu a izbucnit luni seara la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au fost transportate la un alt spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar alte zeci de persoane au fost evacuate. Cadrele medicale s-au rănit după ce au sărit pe geam de la etaj.

„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital. În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii. Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient”, au comunicat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății a anunțat că Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova este o unitate non-COVID-19. Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, patru saloane de la parterul spitalului au fost inundate cu fum.

Potrivit ISU Dolj, la fața locului au fost trimise două subunități de intervenție, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale de lucru la înălțime, o mașină descarcerare grea și o ambulanță tip B.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. un spital unde bolnavii sunt de fapt mult mai sanatosi mintal decat „medicii” si „asistentele” ! MEEEENGEEEELEEEEEE !!
    „Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punand mâna pe ei,
    Să-i imparti în doua cete: în smintiti si în misei,
    Si în doua temniti large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puscarie si la casa de nebuni!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.