Criza sanitară nu a dus la reformarea sistemului din domeniu, nici măcar la producerea unor măști de protecție.
Singura măsură luată de guvernanți este falimentarea, înspăimântarea, expectativa. Exemplele celorlalte țări europene, privind proceduri, soluții, nu există. România se adâncește într-un impas punctual.
Nu este greu celor care doresc imagine politică agresivă, electorală, populism să profite din plin. Ieșirea în stradă va fi imposibil de contracarat și contrazis atâta vreme cât nu există un plan de supraviețuire publică pe care guvernul să îl fi implementat deja.
Închizând industrii, școli, teatre, cafenele, într-o devălmășie dictatorială, centrul de comandă în administrarea crizei sanitare nu are în vedere decât inadecvarea.
Consecința cea mai gravă este tocmai compromiterea unor abordări raționale, încât orice iresponsabilitate își găsește fundamentarea în aiureala guvernului.
Guvernului nu i-a mai rămas decât eterna strategie de a se baza pe forțele polițienești, în fapt ultimul argument.
În condițiile în care guvernul nu se solidarizează în regim de urgență cu societatea ieșită pe străzi, sub toate aspectele, va trebui să demisioneze.
A incrimina manifestanții nu este doar un risc electoral. Este o altă formă de incitare la violență, într-o perioadă dramatică pentru români.
Medicalizarea crizei socio-economice sau inlaturarea drepturilor si libertatilor in favoarea mentinerii oligarhiei in Republica Securista Romania si in alte tari.}