Trag o fugă în Piața Chibrit să țin un discurs epocal, și eu, ce aiurit. Cum încep să vorbesc, lumea o rupe la fugă, o ia la sănătoasa, se ascunde la metrou, care cum poate, fricoși cu toții, ce să mai vorbim.
Păi ce le zic? Anume că Președintele ăsta e complet sărit de pe fix! Să-i fi speriat oare acest cumplit adevăr? A, că n-am zis care Președinte? Dar ce? Nu e clar? Nu știe toată lumea? Nu se vede cu ochiul liber? Ce, mai trebuie dovezi? Adică ce-ar mai trebui? Avem dovezi gârlă, nu ne mai trebuie altele. Și strig iar, ca un drac împelițat, Președintele ăsta e complet sări de pe fix! Poporanii, toți, au șters-o mânzește, s-au tirat, s-au ușchit, să mori de râs și alta nu.
Păi le-a fost frică să nu vină poliția să-i ia la caterincă, să le facă dosar, se le pună cătușe, să-i bată cu bulanele de cauciuc, să nu le dea la moacă, la gioale, să nu-i facă harcea-parcea! Să nu le sfărâme bruma aia de viață amărâtă, miștocărească, golănească, mofluză, nebună și parșivă, na! Dar vai, sfărâmarea liniarității, fie ea şi LITERARĂ, e abia la început. În multe dintre TEXTELE construite în REAL sunt dovezi clare de FICŢIUNE NEBUNĂ. A fi Constructor de ficţiuni înseamnă a-ţi asuma riscuri inimaginabile?
Literatura e o croazieră nevinovată şi un artificiu pe când Construcţia Ficţiunii e insurgentă, e zbatere nebună, şansă, haos şi semantică perversă şi nu numai atât… e viaţă? Şi dacă Literatura nu şi-a spus ultimul cuvânt? Noile Forţe de Creştere ale Literaturii înaintează în lumina reflectoarelor drept în Era Complexităţii. Era Complexităţii este un concept vălurit şi nonliniar care se vălurește înspre ştiinţă şi ficţiune, spre euforia burselor şi fondurilor de investiţii, înspre utopia de pe strada ta virtuală, e cyberpunk în lupta cu dinozaurii science fiction sau dinozaurii politicii prăfuite, e fantasy în frăţia inelului sau în actele intelectualilor, sunt artele imaginarului teleportate şi perversitatea imaginarului folosit în războaiele de nişă, cluburi, forumuri şi reviste virtuale, e corporalitatea vălurită şi centrul de greutate narativă, e creierul vălurit şi noua gândire science fiction non-liniară, e utopia asimetrică şi războiul imaginilor nebune din marketing, sunt scriitorul sau omul de afaceri văluriți fără să ştie şi valul de navigatori care sunt văluriți de house, rap, techno, jazz, free, horror, cyberpunk, new wave, fantasy, black fantasy, funky SF, techno, free fantasy, pop SF, samba, horror, fiction tango, heroic fantasy, advertising, leadership, public relations, outdoor, publicity? Forţele de Creştere trebuie să lupte! Dar Vechii Potentaţi Literari construiesc paternalismul în mod pervers. Cine va câştiga?! Cântecele de sirenă, perverse şi înşelătoare, ideologiile prăfuite şi tămâierea ar putea fi oare pericole pentru Forţele de Creştere? Fervoarea Cruciadei le va arde căci organizarea superioară a enciclopediilor se face prin fracturi şi bifurcaţii în timp ce sentimentalismul şi dulceaţă criticului desuet sunt ale evoluţiei şi ale deşertăciunii care duc sublimul şi spiritul critic în pustiu. Președintele ăsta e complet sărit de pe fix, na, strig eu plin de năduf. Mai strig o dată, poporanii scot capul temători de prin parcări, de după copaci, de după un semafor, acolo s-au ascuns, vreo cinșpe mii de poporani, în dosul semaforului. Se uită cu toții mirați la mine.
Uite, bă, n-a sosit poliția cu dubele să-l salte pe scriitor, ce chestie! Ha! Ce credeați? Păi ce să creadă, poporanii! Poliția e la ciordit, face blat cu căcănarii, căcănarii fac blat cu politicienii, politicienii fac blat cu extratereștrii. Poporanii râd mânzește, uite-l, iar începe cu extratereștrii lui, nu ne mai slăbește, țara arde și baba se piaptănă, extratereștrii ne mai trebuie nouă acum, lasă-l pe scriitor, uite c-a obosit, uite c-a amuțit. Și miile de poporani se revarsă iar în Piața Chibrit vălurindu-se de pretutindeni.
Îi las, îi momesc, îi păcălesc și apoi încep să strig de nebun în megafon! Președintele ăsta e complet sărit de pe fix! Și tule-o frate, iar, fug poporanii mâncând pământul, nu vor s-audă, mor de frică, băi, nu fugiți că ăsta tot pune laba pe voi, ăsta, Președintele ăsta care e complet sărit de pe fix!