Termenul de manipulare nu stă numaidecât sub semnul perversiunii. Putem privi această chestiune şi din perspectivă militară, căci manipula era cea mai mică unitate militară în antichitate. A manipula înseamnă a şti să porţi un război fie cu tine însuţi, fie cu necunoscutele Imaginilor care te văluresc necontenit.
O bună cunoaşterii a imaginilor, a strategiilor de imagine ne poate deschide calea succesului sau ne poate salva viaţa. Din fericire, nu putem vorbi despre o reţetă universal valabilă şi nici despre un panaceu de imagine ICAN. Mulţi dintre voi aveţi păreri preconcepute iar unii sunt spirite conservatoare în devenire de vreme ce consideraţi că timpul ar fi liniar. Sigur că aveţi toată libertatea să vă schimbaţi sau nu imaginea, schimbând numirile timpului. Începuturile sunt dificile, numirea pur şi simplu sau renumirea nefiind de ajuns. Unii trebuie să scotocească în memorie. Alţii trebuie să-şi stabilească gradul de notorietate.
Ca să nu ne încurcăm, putem începe cu o întrebare aparent banală. Cât de multă lume ne cunoaşte? Cât de mult, cât de tare, cât de intens suntem văluriţi în imaginarul celorlalţi. E greu de răspuns, e dificil să-i numeşti pe ceilalţi. Îi puteţi şti pe toţi cei care vă cunosc? Uneori suntem surprinşi de cât de multă lume ne ştie, ne cunoaşte, ne vorbeşte, ne povesteşte, ne stimează sau înjură. Avem un număr infinit de imagini vălurite în imaginarul celorlalţi. Alteori rămânem dezamăgiţi că de fapt nu suntem prea cunoscuţi. A fi cunoscut şi numit ca imagine are legătură cu actele tale, cu acţiunile tale, cu spaţiul tău imaginar.
În imaginarul colectiv tu laşi o urmă, laşi ecouri vălurite. Eşti un altul deşi, în linii mari, o anume matrice de Imagine este fixată în memoriile celorlalţi. Poţi fi fixat pe prima pagină a unui jurnal sau poţi fi în mişcare într-un film documentar, într-un film artistic sau pe videocaseta unui turist sau a unui prieten. Te poţi filma tu pe tine. Dar poţi fi numit în Imagini dinamice care nu au legătură cu Istoria, cu Biografia ta. Părţi din tine se regăsesc în ceilalţi, nasul tău poate fi al lui Cezar sau invers. Cât eşti de vălurit e important pentru că în acest fel te deschizi către univers ca o mare meduză. Revoluţia nu e nici pe departe fractura sau moartea termică a istoriei, pacea eternă fiind un moft de salon, căci fiinţa e în zbaterea ei, în căutarea ei nervoasă dedată actelor violente, risipirea lui unu sau descompunerea unicului său număr, artefact fiind, al unicatului, violent şi tragic, se bagă în vorbă sfioasa armelină din comitatul Exxom dezvăluindu-şi natura filozofică în toată splendoarea ei, chiar lângă cortina de catifea, grea, pufoasă și grea.
Bineînțeles că eram cu toții la teatru, la Național. Bineînțeles că băteam din palme la fiecare replică, să ne audă marii actori ai neamului, dragii de ei. Pe trotuar, mare vânzoleală. Ba că vine cometa, ba că vin americanii, ba că vin chinezii, ba că vin austriecii să ne fure curentul, ba că vin somalezii să ne fiarbă în suc propriu, în cazanele de la comenduirea națională. Nu mai e națiunea, gata cu prosteala! a decretat Popovici de la Arsenal, trecând prin Kogălniceanu să ia tramvaiul către Filaret. Acum, ce să zic, era o Revoluție Galbenă în Piața Chibrit. În Piața Amzei era o Revoluție Roșie. Da’ roșie. În Dorobanți se stârnise o Revoluție Albastră.
În Piața Victoriei unii tot căzneau o Revoluție Albă. La Unirea, niște menșevici aduși de un val magnetic dintr-ul pliu temporal, încercau să convingă lumea. L-am văzut pe Tony Blair. Era braț la braț cu Po-nta pe Magheru, la Scala. Mâncau profiterol, să mori tu dacă mint! strigă Ba-dea lui Gâ-dea, care se interpela cu Cris-to-iu, care se înjura vârtos cu Po-pescu, care suduia pe Ro-man, care nu se avea pe bune cu Cons-tan-ti-nescu, acela de-l critica pe Bă-ses-cu, certat cu Anto-ne-scu, certat cu Or-ban, certat cu Van-ghe-lie, care-l trăgea de atenție pe Jo-han-is, care-l trăgea de urechi pe Kogălniceanu să nu mai ia tramvaiul către Filaret.
