Cum se filozofează cu ciocanul (sau despre reforma efectuată cu barda) (II)

(II)

După toate aparențele, săptămâna care a trecut s-a votat, în Consiliul Facultății de Drept din București, modificarea programei analitice pentru studiile de licență, care ar urma să intre în vigoare din anul 2023.

Spun „după toate aparențele” întrucât majoritatea cadrelor didactice – membri ai Consiliului, cu o solidă și îndelungată experiență de predare¹ au declarat nu numai că programa nu s-a votat procedural corect, nefiind întrunite condițiile de cvorum și prezență necesare conform Cartei Universitare, decizia fiind nulă din această perspectivă, dar că au și votat contra acestei noi programe, care este greșită, nocivă și contrară standardelor ARACIS. Cu toate acestea, decizia apare pe site-ul Facultății ca fiind adoptată, iar rețelele de socializare cuprind autofelicitări ale reprezentanților studenților cu privire la faptul că au votat și că decizia este un „succes”. Este foarte probabil că decizia va fi contestată.

Aparent, această programă este întocmită de experți și a fost adoptată aproximativ la fel cum au fost adoptate cele 4 Coduri fundamentale, în anul 2009, adică prin asumarea răspunderii conducerii administrative a Facultății în fața Consiliului și fără dezbatere publică. Nici atunci, nici acum, nu s-a depus moțiune de cenzură, numai că deciziile administrative pot fi atacate în contencios administrativ, în timp ce codurile sunt inexpugnabile pe această cale.

Decizia luată de Consiliul Facultății de Drept în data de 16 iunie a.c. este greșită din multiple perspective: (i) în plan formal și procedural; (ii) pe fond; (iii) din perspectiva ofertei de învățământ și a viitorului profesiei de jurist; (iv) din perspectiva societății contemporane, afectată de legalism și de viciile de concepție ale „republicii experților”.

Din punct de vedere formal și procedural, decizia este greșită întrucât:

– nu putea fi luată decât la inițiativa departamentelor din cadrul facultății (Drept privat, Drept public, Drept penal); inițiativa a aparținut conducerii administrative a facultății, care a impus un vot de formă și plin de vicii (inclusiv sub aspectul diferențelor semnificative între listele de materii obligatorii și opționale „votate” în cele 3 departamente), atât în cadrul Departamentelor de Drept privat, Drept public și Drept penal, cât și în Consiliu, vot dat în condițiile convocării intempestive, în plină sesiune, asupra unei ordini de zi incomplete (listele de discipline propuse nu au nici motivații, nici conținut pe fiecare disciplină sau „disciplină” în parte);

– decizia nu putea fi luată în condițiile în care mulți titulari de disciplină au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a propunerii, pe motiv că, în primul rând, în urmă cu un an, o propunere similară a fost respinsă și, în al doilea rând, propunerea nu este transparentă, nu este argumentată, nu este „acoperită” cu resurse umane etc.;

– propunerea relativă la „disciplinele” obligatorii încalcă standardele ARACIS;

– propunerea a avut o geometrie variabilă, în sensul că s-a schimbat de la o zi la alta, atât între ședințele celor trei departamente, cât și înainte și după ședința Consiliului Facultății; dovada impreciziei este dată, mai ales, de faptul că unele materii „scăpate” sau insuficient precizate încă mai suferă, chiar și azi, modificări;

– votul s-a dat în condițiile unei bizare distincții între „discipline fundamentale” și discipline obligatorii (??!); de exemplu, așa-zisa disciplină ”Garanțiile” a fost considerată … fundamentală, dar nu obligatorie, în condițiile în care legendara și esențiala disciplină Teoria generală a obligațiilor a fost desființată, prin segmentarea sa în cinci noi „discipline fundamentale” (??!); de precizat că aceste „discipline fundamentale”, data fiind decizia discreționară a conducerii administrative a Facultății, nu puteau fi tăiate de pe listă, desi … figurau pe listă…

Pe fond, decizia Consiliului este greșită, în primul rând, pentru că operează o incredibilă și inadmisibilă fărămițare a unor discipline tradiționale, operațiune din care reies mai mult de 20 de discipline „noi”. De exemplu, Dreptul penal, partea generală, va avea … două părți generale. Iar Dreptul penal, partea specială, va avea chiar 4 părți speciale … La fel și procedura penală, care va avea 5 părți, ceea ce înseamnă, desigur, cel puțin cinci semestre de studiu… Dreptul administrativ va avea și el trei „sezoane”, iar Procedura civilă va avea 4 sezoane (Procedură civilă I-III, plus Drept execuțional) și un spin-off (Organizarea și etica profesiilor juridice). Dreptul civil se segmentează în nu mai puțin de 11 sezoane, devenind un adevărat Game of Thrones al Facultății de Drept din București. Vom avea, din 2023: Actul juridic civil I-II, Faptul civil, Dinamica obligațiilor, Drepturi reale, Persoane, Contracte speciale I-III, Succesiuni și Liberalități I-II. Interesant este că Dreptul civil va avea și două spin – off – uri (Dreptul familiei și Introducere în dreptul proprietății intelectuale) și chiar și un prequel (Introducere în dreptul civil) … Atrag atenția că aici nu sunt incluse cursurile opționale și nici cursurile de la master (profesional sau de cercetare). La un asemenea volum de activitate fie va fi nevoie de o creștere exponențială a bugetelor necesare salariilor cadrelor didactice suplimentare necesare, fie va fi „nevoie” de implementarea pe scară largă a aplicațiilor – profesor …

În al doilea rând, noua programă antrenează o incredibilă confuzie terminologică. În locul unor concepte clare, cunoscute intuitiv de juriști și, deci, relativ ușor de explicat studenților, profesioniștilor dreptului și chiar opiniei publice, cum ar fi Teoria generală a obligațiilor, care este abandonată (în ciuda unei istorii de peste 150 de ani în care cărțile fundamentale de Drept civil sunt intitulate „Teoria generală a obligațiilor”), se introduc termeni aducători de confuzie (faptul civil …) sau indicatori numerici (actul juridic I-II, procedura penală I-V), inapți a defini conceptul și ramura de Drept căreia îi dau numele.

În al treilea rând, programa este total anacronică. Nicio intenție de reformă reală nu transpare din acest document, ci numai intenția autorilor de a lăbărța la infinit disciplinele obligatorii pentru examenele de acces în profesiile juridice, adică civilul, penalul și procedura civilă sau penală. Nimic care să încerce adaptarea procesului nostru de învățământ juridic la evoluțiile lumii de azi și, mai ales, la realitățile Dreptului Uniunii Europene, care pune din ce în ce mai des accentul pe legislația de protecție, ca răspuns contra abuzului de putere economică sau administrativă. Totul pentru extinderea cât mai vastă a competențelor autorilor codurilor din 2009, aceleași opera magna care au fost atât de frecvent și grav afectate de vicii de constituționalitate și de contrarietatea cu CEDO sai cu Dreptul UE încât presa de specialitate le-a denumit „codurile – șvaițer”. Nu este o programă pentru public, ci pentru sistemul de amiciții și complezențe din domeniu.

În al patrulea rând, programa pune un accent excesiv asupra procedurilor, adică a proceselor (civil, penal, fiscal, administrativ), în ciuda faptul că dreptul, în principiu, și mai ales dreptul comercial, este un organizator al păcii sociale, iar nu un motiv de conflict. Adresabilitatea acestui excesiv program de formare a justițiarilor este limitată, ceea ce face ca efortul de a lărgi prin fărămițare cele 4 domenii „clasice” ale dreptului să fie disproporționat. Pe de altă parte, mesajul pentru public este greșit – la Facultatea de Drept nu pregătim soldați, ci organizatori ai păcii sociale. Lupta pentru Drept este pentru situațiile excepționale, dictatură și totalitarism, iar nu Pentru vremurile normale.

În altă ordine de idei, din perspectiva provocărilor societății contemporane, programa este total inadecvată și anacronică. Lumea de azi nu mai agrează legalismul, adică aplicarea talibanică a dreptului pozitiv (dreptul în vigoare pe un anumit teritoriu geografic), întrucât s-a putut observa că dreptul pozitiv poate fi compus din reglementări ilegitime, poate favoriza dublul standard (o lege/o interpretare a legii pentru provilegiați și o altă lege/interpretare a legii pentru oamenii de rând, mult mai severă și mai prolixă), poate andosa abuzul de putere economică sau administravă ori practicile comerciale sau sanitare incorecte și, alături de alte legi ilegitime, poate semnifica cea mai mare nedreptate (summum jus, suma injusta). Lumea de azi nu mai poate considera corectă imunitatea de răspundere a elitelor auto-mandatate, care își fabrică suporți ai impunității prin lege, și nici imuabilitatea experților (tehnocrați sau desemnați prin outsourcing). Lumea de azi are nevoie de un suport în Drept și în Echitate în încercarea de a face față captivității, supra-îndatorării, obligațiilor fiscale fără acoperire și rezultat benefic societății etc.

În fine, din perspectiva ofertei de învățământ și a viitorului profesiilor juridice, Facultatea de Drept din București, prima facultate a țării, trebuie să fie lider în efortul constant și susținut de a proba că educația și actul de învățământ, nu sunt demersuri cronofage, bugetofage și inutile, și că profesia de jurist este meritorie și dezirabilă. Un procent de doar 18% dintre absolvenții de studii juridice își găsesc un loc de muncă sau o ocupație conformă cu această pregătire, ceea ce este atât rezultatul scăderii interesului elevilor și studenților pentru efortul de a se (auto)educa și de a face ceva important în viață, cât și rezultatul degradării continue a educației la nivel national. Având în vedere, pe de altă parte, demersurile tot mai insistente și iresponsabile de digitalizare a învățamântului și a justiției, există riscul ca profesia de jurist să dispară. Singurul scut uman contra totalitarismului și a nedreptății este avocatul, juristul în general. Singurul scut supra-structural în fața riscului extincției profesiilor juridice este oferta de învățamânt logică, adaptată vremii și cerințelor lumii de azi, flexibilă, generatoare de entuziasm al cercetării și al pregătirii de a trăi ca jurist într-o lume a regresului cognitiv, a libertății tranzacționate pe „siguranță” și a inegalității de șanse.