Dar ce credeați? Că noi ne lăsăm pe tânjală? Dar de unde, frate, nici chiar așa! Spiridon ne-a pus pe jeratec, rușii, cu țarul Alexandru în frunte, intraseră deja în Gara de Nord în timp ce noi ne trimiteam bezele la Bookfest cu Manolescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Tănase, Eminescu, Arghezi, Dinescu, Sorescu, Odobescu, Sadoveanu, Machado, Bellow, Coelho, Camus, Kundera, Calvino, Joyce, Pound, Salinger, Wells, Grămătici. Cine mama dracului mai e și Grămătici ăsta, că n-am auzit de el?
Așa s-a răstit la noi colonelul rus care era îndrăgostit de Gogol. S-aud îndată! a mai zis el săltând în șaua calului său pur sânge și foarte înfocat. Asta e, o băgasem pe mânecă. Alde Titeașcă pusese, așa, de la el, la plezneală, un nume de prin provincie. Un scriitoraș obscur din Buzău, văr cu Oprișan. Sau cu Mazăre. Sau cu Orban, sau cu Gâdea sau cu Băse sau cam așa ceva. Ce ne trebuia nouă acum!? Stăteam așa în bătaia soarelui, smirnă, dincolo de Arcul de Triumf. Tancurile rușilor fornăiau încoace și-ncolo.
Treceau avioanele lor, zbârrr, de te-ngrozeau. Titeașcă, e grosă rău, unde-s rangerii din NATO? am întrebat pe șoptite. Lasă măi, Bebe, că scăpăm noi cu basma curată, n-o fi rusul așa de hain cu noi, a zis Titeașcă și el pe șoptite, tremurând ca varga. Ce-ți veni cu Grămătici? N-a mai apucat să zică. Au năvălit în piață femeile de la Apaca să-i ia în tărbacă pe ruși, au venit și niște pensionari din Calafat, aduși de pedeliști cu autobuzele, au răsărit nu știu de unde și niște pompieri din Dealul Spirii și niște parapantiști din Harghita care-au zdrobit avioanele rușilor cu lovituri de bocanc. Așa, pe seară, ne-am dus să-l ascultăm pe Dan Puric, să ne mai zică ceva despre spiritul românesc, tocmai pe el despre care zice lumea că e îmbârligat din punct de vedere sovietic.
Dar lasă, că CTP nu cască el gura la noi că mai știm noi ce știm, n-om fi chiar așa proștii proștilor pe lumea asta. Dar vezi tu, totul e ca un infinit Black Hole Politic. Acolo se scurg toate, în nesfârșirea cosmică a unui astfel de obiect straniu din punct de vedere politic. Toate informațiile care pătrund într-un Black Hole Politic nu mai ies niciodată. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide, jocul năucitor al informației ereditare înghițite de neant. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, un Black Hole Politic pare că se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă.
Tocmai autoritatea ei e pusă în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretări?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate unui Black Hole Politic tratat ca autoritate?!
Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei. Moartea romanului Science Fiction Politic, având ca subiect un Black Hole Politic necruțător, e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe.
Dar romanul rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în ea cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor, din câmpurile de bătălie? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în operă. La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?! Din când în când, aparent zgâlţâind câte un Black Hole Politic în autoritatea lui, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture.
Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecăie în splendoarea existenţei sale. Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumină arzătoare. Iar elita pune în sipet secretele jinduind după totalitate.
