Polițişti cercetați după o înmormântare

Șeful Poliției Române a dispus declanșarea cercetării prealabile față de șeful Poliției Târgoviște, șeful Biroului de Ordine Publică și alți doi polițiști, în urma incidentelor apărute săptămâna trecută în timpul înmormântării unei fetițe de 13 ani, accidentată mortal pe o trecere de pietoni.

Potrivit IGPR, o echipă mixtă din cadrul IGPR și IGJR a evaluat modul de pregătire, organizare și conducere a misiunii din 12 iulie de la Târgoviște. În urma analizei, au fost identificate aspecte privind o gestionare defectuoasă a dispozitiviului instituit, la nivelul Poliției Municipiului Târgoviște.

În 12 iunie a avut loc înmormântarea unei fetițe de 13 ani, care a fost ucisă pe o trecere de pietoni din oraș. În timp ce se îndreptau spre cimitir, rudele au vrut să schimbe traseul cortegiului şi să treacă prin faţa casei şoferului care a produs accidentul. Poliţiştii s-au opus, iar de aici a izbucnit scandalul.

Șeful Poliției Române, chestorul principal Benone-Marian Matei, a dispus declanșarea cercetării prealabile față de șeful Poliției Municipiului Târgoviște, șeful Biroului de Ordine Publică și alți 2 polițiști, cu funcții de execuție.

De asemenea, a fost dispusă declanșarea unei cercetări administrative, cu referire la posibile pagube materiale cauzate de avarierea unei autospeciale și folosirea armamentului din dotare.

IGPR anunță că au fost constituite două dosare penale, întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv purtare abuzivă, în care unitatea de parchet competentă desfășoară cercetări.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de IGJR, la IJJ Dâmbovița, au fost dispuse măsuri în sarcina comenzii unității, cu privire la respectarea întocmai a fluxului informațional și intensificarea cooperării cu celelalte structuri teritoriale, în scopul cunoașterii în dinamică a situației operative și a anticipării și prevenirii unor astfel de situații, pe viitor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. BLM-ul ,,autohton” incepe sa faca legea . Politia vs ,,Descremenatii” scor 0-1 . RUSINE POLITIEI ROMANE !!!

  2. @ ACID

    De ce rusine politiei romane? Ce ar fi trebuit sa faca si n-a facut? A, ca BLM face legea in mai toate orasele din sud, si ca legislatia ocroteste BLM ca pe o floricica de colt, asta e altceva.
    Pai du-te d-ta intr-un oras din asta, alege-ti, cum vrei, Caracal, sau Craiova, sau Fetesti, pune degetul pe harta; si incearca sa faci ordine cu forta in astfel de situatii. Sa vedem ce iese- sau mai bine zis cu ce viteza iti fac „autoritatile” un dosar penal!!
    Nu intelegeti sau va faceti ca nu intelegeti, criticilor… aici nu Politia a gresit; ci statul insusi e anti-roman! Ce vreti sa faca politistul? El e un lefegiu, un executant, un Pristanda- face ce i se spune.
    Nu intelegeti ca fragmentarea si enclavizarea, spargerea si atomizarea societatii sunt DORITE de UE si marile mecanisme transnationale la care prosteste a aderat statul roman?

  3. Oamenii nu trebuie cu niciun chip lăsați să se adune și să ia singuri decizii. Pentru asta inventăm și reinventăm pandemia, încăzirea globală, violența poliției, tot felul de stări de urgență, persecuții, arestări abuzive, amenzi etc. Astfel globaliștii și progresiștii care s-au cățărat la putere își pot păstra privilegiile.

  4. Politia cercetata…tiganii favorizati…asta se cheama subminarea statului de catre alogenii paraziti care au ocupat toate institutiile importante ale tarii ca lupii la oi prin minciuna viclenie si „valori” eoropene…

  5. Cu aceste masuri, conducerea IGP demoleaza si asa subtirea pozitie a politiei, in fata bandelor care nu respecta nimic in tara asta! Prin aceste masuri se incurajeaza fronda „spontana” a acestei categorii a populatiei fata de orice prestatie a politiei, in apararea legii! Amin!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.