Senatorul PSD Șerban Nicolae a dezvăluit, joi, la Antena 3, că de la fostul președinte Ion Iliescu a pornit ideea convocării premierului Dacian Cioloș în Senat, pe tema disputei dintre Antene și ANAF.
”Ideea cu convocarea lui Dacian Cioloș în Senatul României mi-a venit după o discuție cu președintele Iliescu. M-a sunat luni seara și mi-a cerut să reacționăm într-un fel, să facem declarații în plenul Senatului, să ne spunem punctul de vedere. Și mi-am adus aminte că președintele Iliescu a avut inițiativa invitării în Senat în 2005 a lui Tăriceanu (…) Și l-am sunat a doua zi dimineața pe Tăriceanu și am vorbit cu el”, a spus senatorul PSD, joi, la emisiunea Sinteza zilei.
Premierul Dacian Cioloș a mers miercuri în Senat, după ce a fost convocat la propunerea lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a explica acțiunea ANAF la adresa televiziunilor trustului Intact.
Premierul a spus de la tribuna Senatului că ANAF a respectat legea în cazul Antenelor, dar a condamnat comportamentul instituției legat de descinderea la trustul Intact.