Canalul Bîstroe a devenit mai cunoscut în ultimele zile decât a fost vreodată în istoria sa. Știrea că Ucraina face lucrări pentru a transforma acest canal într-unul navigabil și pentru vase mai mari a înfierbântat România. Mulți români, cunoscători sau nu, se aruncă acum să facă tot felul de declarații despre acest canal. „Alaltăieri, erau specialiști în pandemie, ieri, erau specialiști în războiul ruso-ucrainean, azi, știu totul despre Canalul Bîstroe“, declară amuzat profesorul universitar Constantin Hlihor, specialist în istoria secolului XX, geopolitică și istoria relațiilor internaționale într-un interviu acordat realizatorului Costel Oprea la Noua tv.
Specialistul declară că, în prezent, „din punct de vedere geopolitic, ucrainenii, bravo lor, își urmăresc interesul în această parte a lumii, știu să exploateze orice evoluție favorabilă. (…) Mă întreb ce trebuie să facă cei care ne conduc pentru a ne apăra interesul, dacă-l avem definit, și dacă ne-am definit interesul care sunt mijloacele și căile pentru a ne promova“.
Urmăriți intervenția profesorului Hlihor la Noua Tv și veți înțelege situația mai ușor.
(VIDEO) Situația de pe canalul Bîstroe, prin ochii unui specialist
e si bine e si rau ca s-a adancit.
traim pe o planeta de maimutoi,impartiti in tari,limbi,delimitati de granite si fiecare vrea o banana in plus.
deci ptr schimburi economice=transport alternativ E UN LUCRU FOARTE BUN.
adancit de tehnologii de duzina a facut ca nu-stiu-cine(poate e de meserie-biolog?) sa spuna ca dauneaza vietii animale in Delta Dunarii(daca e asa e nasol=partea rea).
final: ar trebui adancit mai mult,construite canale similare celui DUNARE-MAREA-NEAGRA si legate intre ele cu acest canal,Dunarea,…, FARA A ALTERA VIATA ANIMALA si biodiversitatea!
asa scapati si de inundatiile viitoare ,aveti si apa ptr agricultura,iar daca se sapa adanc faceti rute alternative de transport(unde de ex barjele de transport pot avea si celule solare pe siliciu=transport posibil si pe cer innourat! cat stationeaza 2 siteme -cuplabile de pilot pe rand- sa aiba bateriile deja incarcate si sa fie preegatite cand trebuie sa sustina transportul ).
a dori =/= a visa => „Romania trezeste-te!” 😉