Între Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Portretul comunist în colecțiile Muzeului Municipiului București se numește expoziția care poate fi vizitată la Palatul Suțu pînă la 30 iulie 2023.
Perioada comunismului românesc a fost una dureroasă și pentru că a presupus o rupere de ritm politic și de tradiția socio-culturală cu care țara era obișnuită. Cum cicatricea este încă aici, iar înnodarea celor rupte nu se mai poate face, este util pentru noi astăzi să înțelegem, cât de bine putem, pentru a învăța din cele petrecute. Expoziția de față este un exercițiu care propune un decupaj al perioadei prin aducerea în față doar a portretisticii acesteia, așa cum se găsește ea în colecțiile muzeului nostru. Pentru că în definitiv, comunismul a fost un regim utopic, care și-a creat propria mitologie, propriile povești și proprii eroi.
Analizând portretistica ilustrată în colecțiile muzeului, ne-am întrebat ce este portretul și, pentru demersul expozițional prezent, am încercat să îi surprindem diversitatea chipurilor din perioada comunismului românesc. Portretul are multiple valențe și înțelesuri: pe de o parte, vorbește despre memorie, iar pe de altă parte este și un semnificant al persoanei portretizate. El înglobează o serie de accesorii care vorbesc despre statutul social, educația sau caracterul persoanei portretizate. Elitele sociale au acceptat încă din Antichitate folosirea reprezentării mimetice, imitarea realității, pentru realizarea de imagini individuale care să consacre existența și realizările unui om.
În expoziție, am inclus obiecte care se înscriu în cadrul artei realist-socialiste. Temele abordate, în marea lor majoritate, se încadrează în cerințele ideologice pentru că urmează un fir dictat de interesul și istoria partidului. Însă, am dorit să surprindem și varietatea de medii artistice în care s-a lucrat pentru redarea portretului conducătorilor (pictură, sculptură, textile, porțelan-sticlă, afiș). Fapt ce a fost susținut prin reale politici culturale, care au presupus decăderea portretului de șevalet în favoarea picturii monumentale sau a sculpturii de for public. Mai mult, accentul pus de învățământ pe educarea tinerilor artiști în tainele artelor decorative a făcut ca școala românească de textile, porțelan-sticlă sau design de produs să fie una prolifică. Dorința sistemului de a încadra acești artiști ca simplii meșteșugari a fost puternică și sistemică. Astfel, expoziția vorbește într-o măsură indirectă și despre statutul artistului în epocă. Privilegiat, dar urmărit de Securitate, cu anumite scheme impuse în arta sa, dar totuși cu o libertate în exprimarea artistică, acesta devine un transmițător al unei realități. Privilegiat prin studii, dar încadrat în sistemul întreprinderilor de stat, artistul își pierde mult din libertatea de creație, fiind „disciplinat” de nevoile sistemului.
Expoziția pendulează între lucrări de artă de autor, cel mai adesea cu vădită dorință de omagiere, și lucrări ale meșteșugarilor din intreprinderi, care adaptează materialele industriale pentru organizarea artistică a unui moment festiv, creând piese aniversare. Poate cel mai bine se vede acest aspect prin compoziția ștanțată pe piele care îi surprinde pe Gheroghe Gheorghiu-Dej și pe Nicolae Ceaușescu în vizită la fabrica de pantonfi din orașul Cluj-Napoca. Maeștrii de acolo au alcătuit o „lucrare de artă” adaptând materialul principal folosit în confecționare pantofilor.
Exemplul central al acestei îmbinări între artă și măestrie este dat de vaza realizată la atelierele de porțelan, tot de la Cluj-Napoca, după un design semnat de artistul plastic Vasile Ciolpan. El este un model de început a ceea ce se va dori de la artistul angajat în anii 1970 și 1980. Vaza este decorată cu registre verticale bine definite, asemeni metopelor, care prezintă episoadele centrale ale „luptei de clasă” a Partidului în evoluția lui în istorie.
Cea mai mare parte a expoziției este dedicată „cultului personalității” lui Nicolae Ceaușescu. Această practică a fost puternic încurajată de instituțiile de partid sau de stat care au vrut să își arate serviabilitatea față de conducere și a ajuns la cote paroxice în anii 1980. În expunere am prezentat doar câteva exemple ale acestei inflații de portrete dedicate conducătorului suprem. Am vrut să atragem atenția și asupra unor gesturi ce pot părea infime, dar care susțin acest cult. Spre exemplu, anumite afișe dedicate manifestațiilor de 23 August în care chipul muncitorilor împrumută trăsăturile faciale ale liderului.
Pentru noi, expoziția a fost un exercițiu de a înțelege și la ce cote s-a realizat acest „cult al personalității”, dar și cât de mult impact social a avut el. Pot spune ca o concluzie personală că inflația de portrete cu care populația a fost, efectiv, bombardată vizual în anii 1980 în România a făcut ca mult timp după, aceasta să nu mai fie atrasă de practica portretului prin imortalizarea de sine pentru generațiile viitoare. Faptul acesta este reînviat, dacă putem spune așa, de „generația selfie” care, folosind noiile mijloce media de captarea a imaginii de sine, au redescoperit ceea ce părea pierdut, însă într-un alt soi de utopie, cea virtuală. Fapt care ne întoarce la întrebarea de la care a plecat demersul nostru expozițional, a fost o realitate exactă captată în portretul oficial comunist sau doar una utopic construită?
Sefii politruci care dirijeaza azi, Romania spre catastrofa, indivizi de teapa lu’ Rares Bogdan, Ciolacu Emil, Alina Gorghiu, Vlad Voiculescu, Popescu PNL, Catu PNL…acesti indivizi categorisiti ca golani si derbedei in regimul comunist – unde ar fi fost lasati repetenti pe la scoli de 10 ori, azi sunt cocotati pe averi mari fraudulos stranse la gramada, derbedeii clampane pe sticla TV ineptii si golanisme de-ti vine sa-i scuipi, si amusina numai si numai dupa escrocherii pe bani publici nemunciti. Asta este Romania „capitalista” HA! HA! Poporul la gunoaie !