Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Biroul Permanent al Senatului a trimis solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale față de Gabriel Oprea la Comisia Juridică.
”Biroul Permanent a permis analizarea scrisorii trimise de ÎCCJ, ca urmare a solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale față de fostul vicepriministru Gabriel Oprea. Am aprobat-o și am trimis-o pentru analiză și întocmirea avizului. Comisia Juridică se întrunește marți, dar nu știu să spun când va prezenta avizul”, a declarat Tăriceanu.
Întrebat cum va vota ALDE în cazul lui Oprea, șeful Senatului a spus că partidul ar urma să se întâlnească pentru a lua o decizie, însă după ce Comisia Juridică va da un aviz.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Tăriceanu a precizat că folosește o mașină Dacia Duster și că nu beneficiază de coloană oficială.
”Nu folosesc coloana oficială, ci chiar o mașină mai modestă decât cea alocată: Dacia Duster. Nu simt nevoia nici pentru a da mai mult contur funcției. Nu astea sunt elementele cu care o personalitate din conducere se impune în fața cetățenilor. Dacă sunt situații excepționale în care sunt chemat de urgență de președintele statului sau este o întâlnire de urgență, voi folosi coloana oficială, dar nu a fost cazul”, a conchis Tăriceanu.