De departe, evenimentul anului ce stă să se termine îl reprezintă migraţia în Europa, care a atins un nivel nemaiîntâlnit după Al Doilea Război Mondial. Valurile crescânde de migranţi au şocat Europa, lumea întreagă şi chiar liderii politici, înmulţirea lor fiind palpabilă, iar cifrele siderante. Agenţia Europeană a Frontierelor (Frontex) a constatat că doar în iulie au venit în Europa 137.000 de migranţi, şi nu a fost vorba de un record, dat fiind că, ulterior, cifra a fost depăşită, ajungându-se ca, până la 22 decembrie, în Europa să fi ajuns pe căi maritime şi terestre 1.005.504 migranţi, ceea ce a determinat Wikipedia să le consacre un capitol special, în care sunt inventariate tragedii, itinerare şi originea călăuzelor, ca şi marile probleme puse UE, reacţia ei şi a ţărilor membre.
Am asistat, deci, la recorduri după recorduri, care nu s-au mai consemnat după război. Confruntându-se cu acest fenomen de masă, sociologii şi alţi specialişti au încercat să-i afle cauzele, subliniind că, în principiu, aceste mişcări de populaţii nu sunt nici bruşte, nici unice, dat fiind că intensificarea fenomenului migrator spre Uniunea Europeană are loc de trei ani, iar cele 60 milioane de migranţi din întreaga lume aşteptaţi în acest an reprezintă cea mai mare mişcare de mase de după ultima conflagraţie mondială. În urmă cu un deceniu, ei erau 19 milioane, potrivit cifrelor Înaltului Comisariat Pentru Refugiaţi al ONU (HCR), citate de Les Echos.fr., care arăta că, în ce priveşte Europa, migraţia ilegală a fost mereu ritmată de sezoane: primăvara şi vara, când condiţiile climatice şi maritime sunt avantajoase; când au atins „vârful”, valurile de migranţi au provocat tensiuni şi chiar tragedii. Din această perspectivă, ceea ce se întâmpla în preajma insulei italiene Lampedusa ori în apropiere de Maltă reprezintă mărturii zguduitoare.
Pe de altă parte, fie că avem în vedere Europa, fie lumea întreagă, este clar că aşa-numitele prime cauze ale acestei explozii teribile a fenomenului migraţiei sunt reprezentate de înmulţirea războaielor şi conflictelor armate. Un inventar sumar al acestora oferă date interesante. Astfel, mai nou, sirienii sunt cel mai important contingent de candidaţi, în cazul UE, ei reprezentând două treimi. Numărul lor a crescut serios după ce Statul Islamic a cucerit tot mai mult teren. În aceeaşi situaţie sunt creştinii şi kurzii din Irak. Cu toate acestea, nu Europa este cea care a primit cei mai mulţi migranţi. Cifrele oficiale o arată clar: potrivit Amnesty International, circa 4 milioane de refugiaţi sirieni se află în Turcia, Liban şi Iordania. În cazul Turciei s-a consemnat un fapt interesant: dacă, înaintea izbucnirii conflictului din Siria, această ţară primea refugiaţi din Turcia (kurzi, în principal), acum lucrurile s-au inversat! Mai trebuie arătat că în taberele de pe teritoriul statelor respective condiţiile sunt aproape inumane, ceea ce, cu vremea, i-a făcut pe aceştia, oamenii în general educaţi, să-şi dorească o schimbare, plecând spre Europa. În cazul Libiei, dispariţia fizică, în 2011, a lui Kadhafi, care încheiase un acord cu Berlusconi, pe atunci premier al Italiei, pentru stoparea valurilor de migranţi africani şi din Orientul Apropiat spre sudul Europei, a confirmat avertismentul lui. Astfel, el prezisese că eliminarea sa va pulveriza frontierele libiene şi va deschide „vanele” migraţiei ilegale. Într-adevăr, Libia s-a transformat repede într-un „regat al haosului” şi într-un paradis al călăuzelor şi traficanţilor de persoane, devenind una dintre marile porţi ale migraţiei masive spre Europa de Sud. Ca şi în cazul Siriei, spun specialiştii, strategia ţărilor şi liderilor europeni de combatere a fenomenului a fost un eşec. Celor de mai sus li se adaugă Irakul, unde, după înlăturarea lui Saddam Hussein în urma invaziei americane şi accederea la putere a premierului Nuri Al Maliki, ţara s-a divizat, au apărut în forţă grupuri afiliate Al-Qaida şi apoi Statul Islamic, care de aici şi-a început ascensiunea rapidă şi spectaculoasă, lovind în şiiţi şi creştini, ce au luat drumul bejeniei. În fine, să nu uităm Afganistanul, unde avântul talibanilor este o realitate incontestabilă, prezenţa trupelor americane şi a NATO nereuşind să-i neutralizeze. Dimpotrivă!
Când s-a încercat bararea rutelor terestre între Turcia şi Grecia, pe care le foloseau călăuzele, apărute precum ciupercile după ploaie şi creând o adevărată industrie în domeniu, bine structurată şi şi mai bine dirijată, s-a ajuns la rutele maritime, cu şirul lor aproape nesfârşit de tragedii şi drame umane la care Occidentul, campion al drepturilor omului clamate public, a reacţionat foarte slab, dacă nu penibil, nereuşind să articuleze o politică viabilă, coerentă, acceptată de toţi şi aplicată ca atare. Declaraţia-invitaţie a Angelei Merkel, de a crea din Germania un „El-Dorado european al migraţiei”, s-a întors şi împotriva ei şi a continentului şi a migranţilor. La un moment dat, Germania a început să expulzeze sirieni, alte ţări din Spaţiul Schengen (Ungaria, Slovenia, Austria) au închis frontierele între ele, Parisul şi Londra au întărit măsurile de securitate la Calais etc. etc.
Pornind de la cele de mai sus, există voci care au încercat să desluşească felul cum, în 2015, s-a ajuns la o atare mişcare masivă spre Europa şi dacă acest număr impresionat de migranţi musulmani este ori nu o ameninţare la identitatea creştină a continetului. Întrebarea este foarte sensibilă şi sunt convins că mulţi lideri şi consilierii lor au făcut studii asupra acestui impact major, ce nu poate fi neglijat şi care nu s-a încheiat. Încă din primăvară, când afluxul uriaş abia se prefigura, pe diferite site-uri au început să circule studii care avertizau asupra faptului că este posibil ca printre migranţii tineri să se afle jihadişti formaţi şi antrenaţi. Nu era vorba aici de islamofobie, ci de o realitate, atentatele din noiembrie de la Paris confirmând-o. Poziţia preşedintelui ceh, Miloş Zeman, care, în mesajul de Crăciun, a vorbit despre faptul că în cazul migranţilor avem de-a face cu o „invazie organizată”, a stârnit uriaşe controverse. „Sunt profund convins că facem faţă unei invazii organizate, şi nu unei mişcări spontane a refugiaţilor”, a declarat Zeman, citat de AFP. Potrivit lui, compasiunea este posibilă în cazul refugiaţilor bătrâni şi a copiilor, nu faţă de tinerii care, spunea el, trebuie să lupte pentru libertatea ţării lor. „O mare majoritate a migranţilor ilegali o reprezintă tinerii sănătoşi şi celibatari. Mă întreb de ce aceştia nu iau armele pentru a merge să lupte pentru libertatea ţării lor, împotriva Statului Islamic?”. „Fuga lor întăreşte în mod obiectiv Statul Islamic”. El a evocat exemplul cehilor, care, în vremea ocupaţiei naziste (1939-1945), au plecat din ţară „spre a se bate pentru libertatea ţării lor, şi nu pentru a primi alocaţii sociale în Marea Britanie”. În context, s-a reamintit că, luna trecută, preşedintele Zeman a luat parte la o manifestaţie împotriva imigraţiei şi anti-islamică, în vreme ce circa 70% dintre cehi se opun prezenţei migranţilor şi refugiaţilor pe teritoriul ţării lor. Împotriva acceptării migranţilor în ţările lor se pronunţaseră şi noul guvern polonez condus de Beata Szydlo şi cabinetul Orban de la Budapesta. Dincolo de nuanţe, trebuie spus răspicat că multe voci europene spun ceea ce gândesc pe baza multor argumente şi analize: că nimic nu e mai spontan decât un lucru bine organizat şi dirijat, cum se pare că este cazul acestei migraţii.
