Un nou sezon al arestărilor! Ce a mai rămas din libertatea de exprimare în Turcia?

Ca jurnalist care nu ești remunerat de către partidul președintelui turc nu ai nicio șansă de exprimare.

De (R.C.)
Un nou sezon al arestărilor! Ce a mai rămas din libertatea de exprimare în Turcia?

Ca jurnalist care nu ești remunerat de către partidul președintelui turc nu ai nicio șansă de exprimare.

Aseară au fost arestați încă trei jurnaliști în Turcia. Ca jurnalist care nu ești remunerat de către partidul președintelui turc nu ai nicio șansă de exprimare. Iar dacă îndrăznești să vorbești ajungi la închisoare. Jurnalistul Barış Pehlivan, managerul de programe al postului Halk TV, Serhan Asker și prezentatorul Seda Selek au fost reținuți pe motiv că au publicat conversația telefonică cu expertul al cărui nume a fost anunțat de președintele Municipiului Metropolitan din Istanbul, Ekrem İmamoğlu. Unii dintre ei au fost săltați de la sediul postului.

Regimul lui Erdoğan se bazează pe o ideologie a urii, a celor care trebuie ”reeducați” de regimul AKP pentru că ei știu ce trebuie iar cei care nu sunt de acord trebuie tratați ca dușmani ideologici. Regimul Erdoğan nu poate fi catalogat ca democratic având în vedere că anul acesta se împlinesc 23 de ani de când este la conducerea țării.

Ideea de bază a lui Erdoğan a fost centrată pe distrugerea treptată a ideologiei kemaliste și coordonarea societății spre moștenirea culturală a Imperiului Otoman. De-a lungul celor peste două decenii, Erdoğan și-a eliminat cu abilitate oponenții: prin șantaj, arest, închiderea posturilor TV și Radio, a multor redacții, a instaurat starea de urgență pentru a putea închide profesori, judecători, polițiști, procurori, etc.

Chiar dacă președintele Turciei nu are dreptul la mai mult de două mandate, EL este la al treilea și cu siguranță va dori să rămână la putere cât va trăi. În fapt, el se luptă să rămână la putere și nu să guverneze! Iar cei din grupul lui se execută. De-a lungul guvernărilor s-a descotorosit de principalii aliați în ideea de a nu deveni prea vizibili. Le-a dat turcilor ideologie bazată pe ură, pe luptă a lor pentru dreptate împotriva tuturor! Ceva ce aduce aminte de ideologia comunistă! A transformat islamul în islamism!

Acestea și multe altele au transformat Turcia dintr-o țară cu oameni veseli într-una în care societatea este prinsă în propriile griji în privința supraviețuirii. Controlul statului este atât de puternic încât nici măcar să alimentezi la benzinărie fără a ți se lua numărul de înmatriculare nu mai este posibil. Ca turist nu mai poți să intri în țară fără a fi fotografiat, etc, etc.

Vineri se așteaptă o decizie și în privința primarului din Istanbul. Va fi sau nu va fi încă arestat? Îndrăznește acesta să devină un candidat cu șanse împotriva lui Erdoğan? Cu siguranță! Îl va lăsa Erdoğan să ajungă cu el într-o finală pentru președinție? Știind că va pierde, cu siguranță îl va elimina pe parcurs. Și el, ca în România, are Curtea lui Constituțională și tot sistemul juridic.

Soția lui Erdoğan, Emine, i-a îndemnat pe turci să mănânce mai puțin: ”Să luăm împreună măsuri de precauție simple; Să pregătim o listă înainte de a merge la cumpărături și să ne reducem porțiile”

În Turcia a început un nou sezon al arestărilor. Liderul opoziției (cât poate fi vorba de opoziție) este în arest pentru că și-a permis să critice măsurile ”democratice” ale liderului absolut. După alegerile locale pierdute de Erdoğan anul trecut a urmat o perioadă de aparentă liniște și intrigi politice, de trădări prin care cea mai răsunătoare este a lui Meral Akșener, istoric, fost ministru de interne în anii ”90 care din poziția de oponent a actualului președinte a ajuns în cea de pion a acestuia. Mulți primari kurzi care și-au câștigat mandatul conform regulilor stabilite au fost arestați iar în locul lor, guvernul (Erdogan) a trimis un specialist/iști care va/vor conduce primăria până la alegerile viitoare. Deja împământenită de mult timp, această practica funcționează atât de bine încât nu mai este o știre!

Practic, în acest moment, în închisorile din Turcia sunt doi lideri de partid: Selahattin Demirtaş arestat din 2016 și Ümit Özdağ arestat săptămâna aceasta. Alături de primari și jurnaliști completează tabloul ”democratic” al Turciei.

Nume împotriva cărora au fost luate acțiuni legale în ultimele 2 săptămâni:

Ekrem Imamoğlu – două mandate de primar al Istanbulului; Ümit Özdağ – președinte de partid (în arest); Ayșe Barim – manager jucători (în arest); Halit Ergenç – actor; Rıza Kocaoğlu actor; Cem Aydin preşedinte al filialelor de tineret CHP, partid de opozite; Șirin Payzin – moderator; Barış Pehlivan jurnalist ( în arest); Serhan Asker – director post tv (în arest); Seda Selek – prezentator tv (în arest).

Dacă planul lui Erdoğan merge până la capăt vom vedea că și primarul din Istanbul va fi arestat iar în locul său va fi delegat un administrator din partea guvernului pentru a conduce orașul până la alegerile din 2028.

Ieri, primarul celui mai mare oraș din Turcia scria:

”Turcia a intrat într-o nouă eră a „Cine se atinge, se arde”. Vedem că puterea derivată din lege este abuzată și se încearcă să insufle frică în toate segmentele societății. Nu ne vom teme și nu vom rămâne tăcuți. Nu-ți fie frică și nu tace! Reținerea jurnaliștilor Barıș Pehlivan și Serhan Asker este o practică rușinoasă. Ne aflăm într-o situație ciudată în care nedreptatea a devenit o practică obișnuită a puterii, unde nici măcar nu face obiectul examinării de către experți, dar raportarea nedreptății și a ilegalității a devenit o crimă.”

Acesta a concluzionat: nu există scăpare de unul singur! Ori noi toți, ori niciunul!

Pentru că nu a acceptat să colaboreze cu Erdoğan, Ekrem Imamoğlu are o condamnare în primă instanță din 2022 de 2 ani, 7 luni și 15 zile de închisoare și o interdicție politică la care a făcut recurs.

În timp ce Devlet Bahçeli face apel de la microfonul Parlamentului turc de a-l scoate de Abdullah Ocalan din închisoare și a veni în Parlament pentru a se adresa națiunii turce, în timp ce Erdogan se joacă de-a liderul umanitar prin Orientul Mijlociu, în timp ce societatea turcă s-a predat inflației de peste 70% turcii par că s-au resemnat. Se vorbește mai mult de înființarea Kurdistanului, se încearcă convingerea kurzilor de a înțelege că turcii sunt ”frații lor” și să o lase mai moale cu propriile lor drepturi.

Visele lui Erdogan privința Siriei se sting încet dar sigur. Fostul terorist, actual conducător al Siriei știe că Assad a fost trădat de Ankara iar turcii simt că țara lor se arabizează treptat.

Ionuţ Cojocaru

ionutcojocaru.ro

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. „…centrată pe distrugerea treptată a ideologiei kemaliste”…
    Mustafa Kemal a fost un CRIMINAL odios (cîți din cei 1,7 milioane de creștini asasinați în GENOCIDUL armenilor i se datorează direct?) și un DICTATOR odinar! Prieten bun cu criminalul georgian Stalin.
    Prezintă, bă, legea lu’ Kemal ce a impus otomanilor renunțarea la turban și femeilor lor la vălul islamic! Pentru ca lumea să poată face comparație cu ce măsuri de revenire ia acum Erdoğan!
    Dar se vede că și acum, după 100 de ani, imaginea criminalului Kemal e protejată de Masoneria al cărei membru a fost!
    Nu mai faceți propagandă kemalistă, $$oroșijdilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.