Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în colaborare cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penală (N.C.I.S.), efectuează cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații internaționale.
Potrivit DNA. s-au efectuat percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Nu este exclus să fie vorba de traseul armelor către Ucraina, despre care au vorbit mai mulți conservatori americani. Donald Trump tocmai i-a reproșat „dictatorului de la Kiev” că mai bine de jumătate din miliardele (a se citi și armele) pe care le-a SUA trimis au „dispărut”, scrie activnews.ro.
Corupție marină… PARDON! NĂVALĂ cu mărini, pi pisdele aier’ene di la Kogŷllnikeanu’… Kă doar nu kredeț’ kă armili amerloke venea’ pă barkazili dîn „Toati pînzili SUS!” șî le punea’ alături di kontainerili cu teneși șî kămeși din Kina, pi dokurili nemăturate dă pă vremea lu’ Ceașkă dîn Köstendje, di la Rejili Blaturilor ‘Adji! Armili venea’ la baza meletară, șî abea apoi pleka’ cu barkazili kătri Affrik, kă zîs-guWernu’ din Libyiea a’ lu’ Killary are nevoie di ieli, ca să lupte pintru uOyl cu Haftarr!
https://www.youtube.com/watch?v=apM0d3M-sps
Poate ku okazîyea asta ne spune DeNeoAya cum ‘teau nigării amerloki di la DevetSelo di la Skut fetițili dîn Karakăl, ku komplitzitatiea Poolițîyei Rro’ uoltenești șî mitikești, șî kum le trafikă bPuță ăla p’în portu’ dîn Köstendje, în derektțîyea Turkiya:
https://www.romaniatv.net/gheorghe-dinca-marturii-din-inchisoare-am-recunoscut-crimele-sub-tortura-am-violat-o-pe-alexandra-pentru-ca-m-a-scos-din-minti_6738276.html
Kă se pare kă korupțîiea amerlokă făku puy wallachi! adeca BITANGI……[Rumburak]