Jucătoarele de tenis de origine română Emma Răducanu și Bianca Andreescu au pierdut meciurile din turul doi al turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro.
Britanica Emma Răducanu, campioana din 2021 de la US Open, a fost învinsă în trei seturi de ucraineanca Marta Kostiuk, cu 6-4, 2-6, 6-2.
Canadianca Bianca Andreescu a fost eliminată de kazaha Elena Rîbakina, a zecea favorită, care s-a impus cu 6-3, 6-2.
Prematur a părăsit turneul și chinezoaica Qinwen Zheng, numărul opt mondial, învinsă de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 6-4, campioana en titre de la Transylvania Open urmând să joace în turul al treilea contra americancei Sofia Kenin.
O surpriză a produs japoneza Moyuka Uchijima, victorioasă în fața tunisiencei Ons Jabeur, campioana din 2022, cu 4-6, 6-3, 6-4.
Belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial și campioana din 2021 și 2023, s-a calificat în turul al treilea după 6-3, 6-4 cu rusoaica Ana Blinkova.
Rezultatele înregistrate vineri în turul al doilea la Madrid Open (zgură):
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Ana Blinkova (Rusia) 6-3, 6-4
Elise Mertens (Belarus/N.28) – Maria Camila Osorio (Columbia) 6-3, 6-3
Rebeka Masarova (Elveția) – Iulia Putințeva (Kazahstan/N.22) 6-3, 6-3
Peyton Stearns (SUA) – Amanda Anisimova (SUA/N.15) 6-2, 2-6, 7-5
Veronika Kudermetova (Rusia) – Cristina Bucșa (Spania) 4-6, 7-6 (7/1), 7-5
Marta Kostiuk (Ucraina/N.24) – Emma Răducanu (Marea Britanie) 6-4, 2-6, 6-2
Sofia Kenin (SUA/N.32) – Lulu Sun (Noua Zeelandă) 6-3, 6-2
Anastasia Potapova (Rusia) – Qinwen Zheng (China/N.8) 6-4, 6-4
Jessica Pegula (SUA/N.3) – Eva Lys (Germania) 6-2, 6-2
Moyuka Uchijima (Japonia) – Ons Jabeur (Tunisia/N.26) 4-6, 6-3, 6-4
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.21) – Olga Danilovic (Serbia) 6-3, 6-4
Daria Kasatkina (Australia/N.14) – Alycia Parks (SUA) 6-2, 7-5
Elina Svitolina (Ucraina/N.17) – Sonay Kartal (Martea Britanie) 6-3, 6-1
Maria Sakkari (Grecia) – Magda Linette (Polonia/N.29) 7-6 (7/5), 6-3
Jasmine Paolini (Italia/N.6) – Katie Boulter (Marea Britania) 6-1, 6-2
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.10) – Bianca Andreescu (Canada) 6-3, 6-2

In tenis avem acum doar plevusca. Noroc ca-s cam toate frumoase. Macar cu atat sa ne multumim.
Ca daca ar mai fi fost si niste sperietori … vai si amar de tenisul nostru!……[R]