Oficial: Unii social-democrați cer deja la guvernare

În timp ce, la centru, PSD o mai dă cotită, prin teritoriu oamenii deja cer la guvernare. Conducerea filialei PSD județene (…)

De CD M
Oficial: Unii social-democrați cer deja la guvernare

În timp ce, la centru, PSD o mai dă cotită, prin teritoriu oamenii deja cer la guvernare. Conducerea filialei PSD județene (…)

În timp ce, la centru, PSD o mai dă cotită, prin teritoriu oamenii deja cer la guvernare. Conducerea filialei PSD Neamţ cere, la solicitarea primarilor social-democraţi, ca partidul să rămână la guvernare, a declarat preşedintele organizaţiei nemţene, Daniel Vasilică Harpa.

„M-am întâlnit cu primarii PSD din judeţul Neamţ pentru a discuta despre poziţia partidului în actualul context politic. Am vrut să aflu direct de la colegii mei din administraţia locală dacă ei consideră că este oportun ca PSD să rămână la guvernare sau să se retragă. Concluzia a fost una clară: atât eu, cât şi primarii PSD din Neamţ considerăm că este corect să rămânem la guvernare. Avem proiecte importante în derulare, iar responsabilitatea noastră este să le ducem la bun sfârşit”, a declarat preşedintele PSD Neamţ.

Daniel Vasilică Harpa, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a subliniat că stabilitatea şi continuitatea sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor locale.

Liderul PSD Neamţ a transmis că filiala pe care o conduce susţine ca partidul să îşi asume în continuare guvernarea, pentru a asigura stabilitatea de care România are nevoie.

De asemenea, Constantin Toma, primarul social-democrat al municipiului Buzău, care a participat luni la ceremonia și la recepția organizată cu prilejul învestirii lui Nicușor Dan, a declarat, într-o postare pe Facebook, că „este nevoie inclusiv de PSD să intre la guvernare pentru a realiza” reformele.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Plăăăăciintaaaaa!!!Păi cum, toași, ne lăsați pă dinafară dupe ce v-am aranjat la vot? Tocmai pă noi?!? Îl luarăț pă Bârnă și pă noi nu?? Păi să poate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.