Internaționalul român Valentin Mihăilă va părăsi Italia, unde a ajuns la Parma, în 2020, de la Universitatea Craiova. Italienii au plătit atunci echipei din Bănie o sumă imensă, de aproximativ 9 milioane de euro. În cei 5 ani, petrecuți în Peninsulă, românul a marcat 13 goluri în campionat și a oferit 10 pase decisive.
Problema cea mai mare pentru Mihăilă și Parma au reprezentat-o nenumăratele accidentări, mai ales de natură musculară, de care a suferit internaționalul român. Acesta s-a accidentat în februarie 2025 în meciul cu Lecce și nu a mai revenit pe teren până la finalul sezonului anterior.
Parma s-a săturat de această situație și a decis să îl vândă. Lecce l-ar fi vrut imediat, dar a renunțat speriată de numeroasele probleme medicale ale jucătorului. În cele din urmă, a existat un club care și-a asumat riscurile și care îl va transfera. Parma va încasa două milioane de euro, cu șapte mai puțin decât a plătit când l-a adus de la Craiova.
Curajoșii sunt oficialii echipei care a terminat pe locul 9 în SuperLig a Turciei sezonul anterior, Caycuk Rizespor. Contractul va fi pe patru ani, cu salariu anual de 1,9 milioane euro, mai mare cu 200.000 de euro decât primea la Parma. Mihăilă va ajunge joi seară în Turcia, pentru a parafa înțelegerea, după care va efectua un control medical amănunțit.
Celălalt român din lotul Parmei, Dennis Man, pentru care italienii au plătit lui FCSB 11 milioane de euro, este și el în așteptare. Parma vrea să îl vândă, dar returul foarte slab făcut de Man sezonul trecut a dat înapoi multe cluburi care îl doreau. Se pare că Atalanta ar fi cea care ar fi gata să intre la negocieri, crezând în forța românului de a depăși perioada de cădere și în revenirea acestuia la parametrii normali.
Ha, ha! Prăzarii n-au nij-o șansă în fobdal! Mai ghine s-ar reinfința campionatu’ di uoină…Că l-a dat cu chiatră-n buna nu ne-întrece nij’ Bala di Smău!