Primarului Iaşiului, Mihai Chirica, care este vicepreședinte PSD, a declarat vineri, într-un interviu acordat RFI, că ar fi „o sinucidere în masă” şi „o lovitură aproape letală” pentru PSD dacă parlamentarii partidului ar respinge OUG 14 prin care a fost abrogată ordonanța de urgență 13 ce a generat proteste.
Chestionat dacă el consideră că OUG 14 poate fi respinsă în Parlament, Chirica a spus: „Nici nu vreau să mă gândesc că, în Parlamentul României, parlamentarii PSD ar contrazice demersul făcut de prim-ministrul României, domnul Grindeanu. Ar fi o sinucidere în masă a acestei formaţiuni politice, o scoatere în afara normalităţii pe o lungă durată de timp şi o lovitură aproape letală asupra Partidului Social Democrat român. Prin urmare, nu cred că o asemenea variantă ar putea intra în discuţie. Nici nu vreau să mă gândesc. Sub nicio formă”.