Loți Boloni, omagiat la Budapesta. Viktor Orban, mesaj cu subînțeles

La Budapesta filmul va începe să ruleze încă din 5 noiembrie, dar la noi prima zi de difuzare pe marile ecrane va fi abia 16 noiembrie deși Loți aparține sportului românesc.

Loți Boloni, omagiat la Budapesta. Viktor Orban, mesaj cu subînțeles

La Budapesta filmul va începe să ruleze încă din 5 noiembrie, dar la noi prima zi de difuzare pe marile ecrane va fi abia 16 noiembrie deși Loți aparține sportului românesc.

A venit momentul ca filmul documentar despre viața și cariera lui Laszlo Boloni, Loți, cum îl știu toți microbiștii de la noi, să fie prezentat și în Ungaria, la Budapesta. A fost o ceremonie cu mare fast, cu o sală plină și cu un Boloni foarte plin de vervă deși a intrat de ceva vreme în rândul septuagenarilor.

După proiecția de la Festivalul Internațional de Film Cinefest de la Miskolc, destinată în primul rând unui public profesionist, și premiera oficială de la Târgu Mureș epilogul a fost la Budapesta, printre cei prezenți aflându-se și unul dintre oamenii cu care Boloni a obținut una dintre marile sale performanțe în Belgia, titlul cu Standard Liege. Este vorba de directorul sportiv al lui Standard de la începutul anilor 2000,Luciano D’Onofrio.

A fost prezent ambasadorul României în Ungaria, Gabriel Sopanda dar și președintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover. Și-ar fi dorit să fie prezent și premierul Viktor Orban, dar neavând cum, el a trimis un mesaj care are trimiteri cu o vizibilă tentă despre Boloni.

Ladzlo Boloni, născut la Târnăveni, este cetățean român de etnie maghiară. Pentru Viktor Orban el este însă a doua legendă a fotbalului maghiar după inegalabilul Ferenc Puskas. Iată mesajul său, publicat pe contul personal:

”Un film despre legende! Laszlo Boloni merită să fie cea mai mare figură a fotbalului din Transilvania, legenda istoriei sportului maghiar. După Puskas, el este singurul fotbalist maghiar care ar putea ridica trofeul BEK.

Filmul este o nostalgie și o amintire pentru noi, iar pentru generația următoare este o privire în epoca eroică. Din 6 noiembrie, putem face cu toții parte din viața legendei”

Pentru regizorul fimului, Attila Szabo, cea mai mare bucurie a fost faptul că, recunoscut pentru viața sa extrem de retrasă, fiul fostului dictator, Valentin Ceaușescu, a acceptat să apară în film din respect pentru Boloni. La Budapesta filmul va începe să ruleze încă din 5 noiembrie, dar la noi prima zi de difuzare pe marile ecrane va fi abia 16 noiembrie deși Loți aparține sportului românesc.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.