Incertitudinile politice afectează moneda naţională

Incertitudinile politice interne au afectat moneda naţională două zile la rând.

Incertitudinile politice afectează moneda naţională

Incertitudinile politice interne au afectat moneda naţională două zile la rând.

Incertitudinile politice interne au afectat moneda naţională două zile la rând. Luni, leul a încheiat şedinţa cu o depreciere de 0,4%, ajungând la 4,4601/leu, iar azi a mai coborât uşor până la 4,4677/euro. Aceasta e o concluzie a analiştilor băncii olandeze ING prezentată investitorilor. „Credem că evoluţia leului este ghidată mai ales de factori interni şi ne aşteptăm, astfel, ca presiunile de depreciere să persiste”, se arată în document. Analiştii ING s-au aşteptat ca Parlamentul să respingă retragerea imunităţii premierului Victor Ponta, dar estimează că vor fi presiuni din partea instituţiilor UE, în condiţiile în care presa relatează că Legislativul european pregăteşte o dezbatere pe această temă. „Un vot favorabil premierului poate sprijini leul pentru un moment, dar ne aşteptăm ca presiunile de depreciere să continue”, se spune în document. Alte presiuni negative, se arată în raport, au venit pe fondul ştirilor privind Grecia, în timp ce monedele regionale s-au depreciat de asemenea, iar randamentele obligaţiunilor suverane est-europene cu maturităţi lungi au urcat uşor.

Săptămâna trecut, analiştii susţineau că şedinţele recente au înregistrat un număr tot mai mare de tranzacţii pe piaţa valutară, dar volatilitatea a rămas redusă. „Ştirile divergente privind blocajul Greciei menţin incertitudini asupra perechii euro/leu având în vedere legăturile bancare puternice, 13% din activele bancare locale sunt deţinute de capital elen”, au scris analiştii de la ING Bank.

În prezent, în România există 430.000 de credite acordate în moneda europeană.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.