Ministerul român al Afacerilor Externe nu este de acord cu declaraţia ministrul de externe al Austriei Sebastian Kurz, care susţine că indemnizaţia de 160 de euro pentru un copil trebuie să fie mai mică şi să corespundă cu alocaţia plătită în România.
Amplificarea, în mod artificial, a unor astfel de poziționări, riscă să-i transforme pe cetățenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne, potrivit unui comunicat al MAE, transmis Agerpres.
MAE precizează, de asemenea, că a transmis deja poziția sa părții austriece, prin demersuri efectuate la nivel diplomatic în cursul acestei săptămâni, atât la Viena, cât și la București, la nivelul de ambasador.
Elementele de poziție a României, transmise părții austriece, sunt următoarele: menționarea distinctă a României în contextul legat de aplicarea normelor europene în materie de export de prestații sociale (alocația pentru copii) este nejustificată în condițiile în care România se regăsește abia pe locul 5 între statele membre către ai căror cetățenii sunt transferate aceste alocații (după Ungaria, Slovacia, Polonia și Slovenia). Astfel, potrivit măsurătorilor statistice efectuate de partea austriacă, atât în privința asistenței sociale oferite, cât și a alocațiilor pentru copii, reiese faptul că cetățenii români nu sunt pe primele locuri în rândul beneficiarilor, aspect confirmat inclusiv public recent de ministrul Muncii, Rudolf Hundstrofer.
MAE precizează că libera circulație a persoanelor și lucrătorilor este un principiu fundamental al UE, care presupune aspecte concrete, printre care accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale. Ca și ceilalți cetățeni europeni care lucrează în alte state membre, cetățenii români au și trebuie să aibă acces la prestațiile ce rezultă din munca depusă și contribuțiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă și contrară dreptului european în vigoare.
„În plus, gradul de integrare al cetățenilor români aflați în Austria în societatea gazdă este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci”, relevă sursa citată.
MAE mai susține că legislația europeană prevede garanții suficiente în vederea prevenirii și combaterii abuzurilor în domeniul prestațiilor sociale, iar partea română este dispusă să examineze, de la caz la caz, în dialogul cu partea austriacă, orice potențială situație de încălcare a reglementărilor în materie, concomitent cu o strânsă coordonare cu Viena la nivelul UE.
Ministrul de externe Sebastian Kurz cere o reformă rapidă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană, notează presa din Austria. Acesta a spus că statul plăteşte aproximativ 300 de euro pentru doi copii români ai căror părinţi muncesc în Austria, la fel ca un salariu mediu în România.
Şeful diplomaţiei vrea ca valoarea alocaţiilor să corespundă cu cea din ţara de unde provin părinţii copiilor respectivi. Ceea ce ar însemna că pentru doi copii români cu părinţi care muncesc în Austria, statul nu ar mai plăti cei 300 de euro, ci doar aproximativ 30.
Poziţia sa a fost însă criticată de ministrul muncii, iar coaliţia de guvernare va purta discuţii pentru a ajunge la un punct de vedere comun.