Un avion militar Airbus A400M s-a prăbușit sâmbătă în apropierea aeroportului din Sevilla, au anunțat autoritățile spaniole, relatează EFE, AFP, DPA și Reuters, potrivit Agerpres.
Update: Cel puțin trei persoane au murit sâmbătă și două au fost rănite grav în urma prăbușirii avionului militar Airbus A400M, potrivit presei internaționale, care citează serviciile de urgență.
Potrivit Reuters, care citează El Pais, la bord s-ar fi aflat șapte persoane. Pe de altă parte, EFE citează o declarație a premierului spaniol Mariano Rajoy, care a afirmat că la bord s-ar fi aflat „între opt și zece persoane”.
Conform agenției spaniole de știri, nu ar fi vorba despre un avion spaniol, întrucât Spania nu deține acest model, care se află însă în dotarea Franței, Marii Britaniei și Turciei.
Ambulanțele s-au deplasat la locul accidentului, dar până în prezent nu se cunoaște soarta celor aflați la bord.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.