Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a declarat că liberalii nu sunt mulţumiţi de activitatea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Într-un interviu televizat, el a precizat că PNL urmează să ia o decizie, dar nu fără o analiză serioasă.
„Noi nu suntem mulţumiţi de Nicuşor Dan. Am sperat că venirea lui din societatea civilă îl va face un primar care să-şi înţeleagă menirea.Astăzi noi nu suntem mulţumiţi de modul cum e administrat Bucureştiul.Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit. Deci sau îşi bagă minţile în cap şi înţeleg menirea pentru care conduc un oraş uluitor de 3 milioane de locuitori, şi o spune spun un ardelean da, care iubeşte acest oraş, datorită spiritului său şi datorită acestui melaj cultural, pe care-l are şi spiritului său extraordinar investiţional, deschis, oraşul ăsta are nevoie de nişte oameni care să aibă o viziune. Nicuşor sau înţelege, doarme bine într-o noapte se trezeşte, şi înţelege că nu mai merge să oprească nici investiţii şi în acelaşi timp nici să ne explice că va face, va face, va va face şi au trecut de 2 ani de zile”, a declarat Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan susține că PNL are oameni care să candideze la Primăria capitalei, dar că el nu va face acest lucru
„Ca lucrul să fie extrem de clar, mi se pare că este haotic şi mi se pare că încrederea de care s-a bucurat echipa de acolo se apropie de sfârşit.”,ce sa intelegi!?Caragiale ar fi invidios pe formularea asta. Ca sa fie „extrem” declar, i se pare asta și aialaltă, nimic concret. Ptr. Doina Oltului:nu trebuia sa ajungă nimic la Biserica Catolica :nici daca ar fi dat aprobare Biserica cu doua mâini tot nu trebuia construit nimic, chiar nu vezi cum arata?Monument istoric în umbra unui cămin de nefamiliști!