Percheziții la Nelu Tătaru. „Nu au găsit nimic”

Avocatul Radu Bobârnat, apărătorul lui Nelu Tătaru, susţine că procurorii DNA nu au găsit nimic în urma percheziţiei efectuate, joi, de procurorii DNA în cabinetul doctorului Nelu Tătaru din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi.

Potrivit apărătorului, percheziţia a durat aproximativ opt ore.

„Biroul era sigilat, s-a intrat de dimineaţă şi au stat până la ora 15,00. Au verificat tot biroul. Nu au găsit nimic din obiectele din care probabil se aşteaptă lumea să le fi găsit. Au ridicat un laptop funcţional şi două care probabil nu funcţionează pentru că aşa este procedura. Nu s-au găsit bani, nu s-au găsit alte lucruri care ar fi ajutat cumva la ancheta procurorilor. S-au ridicat doar nişte documente medicale pe care urmează să le analizeze dumnealor dacă sunt sau nu utile”, a declarat, pentru Agerpres, avocatul Radu Bobârnat.

Avocatul consideră că percheziţia de asemenea amploare nu a fost justificată.

„Personal, consider că nu s-a justificat o astfel percheziţie, atâţia ofiţeri, atâţia jandarmi, atâtea persoane care au stat ca să vadă dacă a luat doctorul Tătaru o găină şi zece ouă sau 100 de lei, pe care bineînţeles că nu i-a luat, dar dacă dumnealor vor să încerce să demonstreze că a luat, e dreptul lor să facă verificări. Oricum, la percheziţie nu s-a găsit nimic”, a mai precizat Bobârnat.

Procurorii DNA au efectuat, joi, o percheziţie în cabinetul Nelu Tătaru din cadrul Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, unde îşi desfăşoară activitatea ca medic chirurg.

În cursul săptămânii trecute, Nelu Tătaru, deputat de Vaslui şi fost ministru al Sănătăţii, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, solicitarea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice şi domiciliare în cazul liberalului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită. Au votat „pentru” 177 de deputaţi, 12 „împotriva” încuviinţării cererii, iar un parlamentar s-a abţinut.

Tătaru s-a declarat nevinovat şi a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical.

În urma acuzaţiilor, Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al PNL Vaslui şi exclus de pe listele de candidaţi pentru alegerile generale din partea formaţiunii liberale.

Recomanda

7 Comentarii

  1. N-au gasit gaina care face oua de aur? Pai atunci au prapadit banii contribuabilor pt nimic… 🙂

  2. Scapă fara nicio problemă! Nu cred că au dovezi imbatabile pentru un dosar beton. Au avut probe clare la Buzatu și nu l-au pedepsit după peste un an de zile, pe asta de ce l-ar buși daca nu au bază?

  3. Tot cotelind prin cabinetul doctorului Tataru anchetatorii s-au umplut de fulgi de gaina. Gaini vii si intregi n-au gasit. Au gasit, in schimb, o multime de coji de oua. Le-au ridicat pe toate, socotite ca material probator. Scofala e mare, asteptam urmatoarele nostimade care sa ne afecteze emotional..

  4. O mizerie !
    Omul , in general are sentimentul recunostintei. El vrea „sa se revanseze ” pentru binele facut .
    Doctorii , sunt oamenii a caror meserie e sa ajute . Esti doctor si vine omul la tine cu o „atentie ” . Ce faci ? Il refuzi ? Omul se va simti jignit :” ce vrea?” „cat vrea ? ” nu-i mai satura Dzeu !” Asa ca primesti . Sa transformi asta in infractiune e o mizerie !
    Daca as fi fost doctor , si eu as fi primit . Iar omul , ar fi plecat nu numai vindecat , ci si multumit ca s-a achitat de „datorie „

  5. Cum, n-au gasit nimic?! Au gasit, dar n-a fost avocatul atent pentru ca statea la cafele cu ”perchezitionistii”. Si-au recuperat aparatura de monitorizare audio-video instalata anterior in cabinetul tatarului!

  6. O prietena de-a noastra de aici ii duce intotdeauna o paine proaspata facuta de ea doctoritei de familie atunci cand merge la ea pentru consult general. Doctorita este tot romanca. Desi probabil ca face milionul pe an, doctorita se bucura foarte mult de acea paine facuta in casa. Asta este obiceiul incetatenit la romani.

  7. Au gasit mizeria tradarii, a inscenarii si a maniplarii prostimii cu ouale si gaina..Acum spaga se da in milioane, iahturi, bijuterii, case , scaune si jilturi prin locurile manoase…..etc…Rusine, slaba telijenta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.