A fost semnat contractul pentru consultanţă în privatizarea Poştei Române

Reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi cei ai consorţiului format din KPMG România şi Ţuca Zbârcea şi Asociaţii au semnat contractul privind acordarea de servicii specializate de consultanţă în procesul de privatizare al Poştei Române.

Potrivit unui comunicat al MCSI, citat de Agerpres, contractul se va derula până la finele acestui an, conform calendarului agreat cu Fondul Monetar Internaţional.

Consultantul desemnat va asista MCSI pentru realizarea obiectivelor procesului de privatizare şi va acorda consultanţă privind planificarea şi realizarea privatizării.

În contextul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul a decis, prin Hotărârea Guvernului 761/31 iulie 2012 de aprobare a strategiei de privatizare a C.N. Poşta Română S.A., să lanseze procesul de privatizare a CNPR prin majorarea capitalului social al companiei, care să conducă la atragerea unui investitor strategic în acţionariat, cu minim 20% din acţiuni.

Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale şi peste 32.000 de angajaţi. Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.