Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului s-a reunit marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se validarea noului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a membrilor Consiliului de Reglementare al ANRE.
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au validat luni pe Daniel Tudor pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În ceea ce priveşte componenţa Consiliului de Reglementare al ANRE, liderii de grupuri parlamentare au decis săptămâna trecută că preşedintele ANRE va fi din partea PNL, iar cei doi vicepreşedinţi vor fi de la PSD. Ceilalţi patru membri reglementatori vor fi câte unul de la PDL, UNPR, UDMR şi PSD.
Deşi pe ordinea de zi figura şi alegerea membrilor CNA, acest punct a fost amânat pentru o altă şedinţă.