A murit Valeriu Tabără

În 1984, la 34 de ani, a devenit doctor în Agronomie, fiind la acea vreme cel…

De (I.R.)
A murit Valeriu Tabără

În 1984, la 34 de ani, a devenit doctor în Agronomie, fiind la acea vreme cel…

Doliu în lumea politică.  Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a murit marţi. Acesta ar fi suferit un stop cardio-respirator. Politicianul era internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Avea 75 de ani.

Ministerul Agriculturii i-a adus marţi un omagiu.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Valeriu Tabără, o personalitate marcantă a agriculturii românești, fost ministru al Agriculturii, cercetător de prestigiu și profesor dedicat.
De-a lungul carierei sale, Valeriu Tabără a contribuit semnificativ la modernizarea agriculturii din România, fiind un susținător ferm al inovării și al dezvoltării științifice în domeniul agricol. Pasiunea sa pentru știință, devotamentul față de educație și viziunea sa pentru un sector agricol performant au lăsat o amprentă durabilă asupra generațiilor de specialiști și asupra politicilor agricole din țară.
„Agricultura nu este doar o meserie, este o datorie față de viitor”, spunea adesea profesorul Valeriu Tabără, reamintindu-ne tuturor că respectul pentru pământ și știință înseamnă respect pentru generațiile care vor urma.
În aceste momente de tristețe, aducem un omagiu muncii și dedicării sale și transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

Valeriu Tabără s-a născut în comuna Sălciua din judeţul Alba, a urmat cursurile Liceului Teoretic din Baia de Arieş şi a absolvit studiile superioare în domeniul ingineriei agrare la Timişoara.
La 34 de ani, a devenit doctor în Agronomie, fiind la acea vreme cel mai tânăr doctorad al Universităţii de Ştiinţe Agricole Timişoara. Apoi, Valeriu Tabără a devenit conferenţiar, respectiv profesor universitar – titular al disciplinei de Fitotehnie – Plante Tehnice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. În cadrul staţiunii SCDA LOVRIN-Timis, Valeriu Tabără a condus activitatea de cercetare din cadrul laboratoarelor de ameliorare a grâului şi a cânepii dioice, fiind în acelaşi timp director de proiecte de cercetare cu Consiliul Naţional de Cecrectări Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
Până în 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, în 1991 s-a înscris în Partidul Unităţii Naţiunii Române, iar din 1997 a fost şi preşedinte al acestei formaţiuni politice. În 2002 a trecut la Partidul Democrat. Între 1994 şi 1996, Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, un post pe care avea să revină şi în 2010, în Guvernul Emil Boc 2.
În septembrie 2012 a suferit o operaţie pe cord deschis, la Timişoara, iar în decembrie 2012 a fost implicat într-un accident de maşină în care şi-a fracturat ambele picioare. Din spital, Valeriu Tabără a anunţat că se va retrage din politică.
Fiul lui, Cosmin Tabără (PNL), fost viceprimar la Timişoara, a fost numit, în urmă cu câteva zile, în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, fostul Minister al Sportului, cu rangul de subsecretar de stat.
Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. DACA IL LASAU SA MAI TRAIASCA FACEA ECHIPA CU CALIN GEORGESCU ……………ROMANIA SE PARABUSESTE ABISAL…..!!!DUMNEZEU SA-L OCROTEASCA IN IMPARATIA CERURILOR.

    1. atat i-a fost drumul, adevaratii intelectuali nu fac politica, iar dupa ce s-a plimbat prin mai multe partidii/functii te devii descurcaret…iar probleme de sanatate avea de mult, comparati-l pe domnul Cosea de 82 de ani cu Tabara care cu ani in urma era cu o fizionomie trecuta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.