A ratat de cinci ori Final Four, dar continuă la CSM  

Marți, 7 mai, ar fi trebuit să fie o zi importantă la CSM București, clubul Primăriei capitalei la care sportivii și tehnicienii sunt plătiți din bani publici.

A fost programată o ședință a conducerii administrative, subiectul fiind contraperformanța antrenorului Adi Vasile care timp de cinci ani cosnsecutiv a ratat accesul în Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin. Anul acesta, deși se consideră că a avut cel mai valoros și echilibrat lot din toate timpurile, CSM a fost pusă la respect de Metz în sferturi de finală cu o dublă victorie.

Conducerea clubului anunțase că antrenorul Adi Vasile va rămâne în funcție numai dacă va califica echipa în Final Four. Acest lucru nu s-a întâmplat și, firesc, imediat a avut loc ședința de analiză a conducerii. Toată lumea a așteptat să afle dacă nu numele noului tehnician măcar care ar fi variantele cu care s-ar negocia.

Dar, surpriză. Nu s-a luat nicio decizie!  Decizia demonstrează încă o dată lipsa de respect grosolană față de cei care contribuie financiar la buget, adică nimeni alții decât cetățenii capitalei.

Antrenorul Adi Vasile are un salariu de 10.000 de euro pe luna net, 11.200 brut, și spunea mereu că nu este remunerat la justa lui valoare.

Formularea comunicatului emis de conducere este ambiguă. Nici nu se spune 100% că Adi Vasile va fi înlăturat, dar nici dacă va continua să stea pe bancă pe mai departe.

„CSM Bucuresti este cea mai bună echipă din România, în condiții bugetare similare, cu un plus doar la atragerea de sponsorizări.

Situația echipei de handbal feminin a fost prezentată Consiliului de Administrație! Prin tot ce am întreprins in ultimii ani, prin tot ce întreprindem în continuare, vom încerca să depășim și actualul prag al rezultatelor din Liga Campionilor. Echipa se pregăteşte de ultimele confruntări ale sezonului care vor aduce un nou titlu pentru clubul nostru!”

Gurile rele spun că un motiv al faptului că Adi Vasile nu este deja istorie l-ar constitui despăgubirea de 60.000 de euro pe care ar trebui să o primească dacă va fi demis, iar altul că ar fi menținut cu sprijinul consistent al uneia dintre formațiuniule politice aflate la conducere la acest moment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. CSM București,
    „club sportiv municipal”

    -mah baiete
    da’ macar i-ai tras-o lu firea,
    i-ai desfundat chakrele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.