Academia de Poliţie pierde acreditarea unor şcoli doctorale

Ministrul Educației, Monica Anisie, a spus că dorește să asaneze mediul academic și să dea un semnal tuturor instituțiile de învățământ superior din România

De (R.C.)
Academia de Poliţie pierde acreditarea unor şcoli doctorale

Ministrul Educației, Monica Anisie, a spus că dorește să asaneze mediul academic și să dea un semnal tuturor instituțiile de învățământ superior din România

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că a retras acreditarea școlilor doctorale „Drept” și „Ordine Publică și Siguranță Națională” din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București. Decizia vine ca urmare a suspiciunilor care vizează școlile menționate.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a făcut anunțul pe Facebook. Cele două școli doctorale din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București au rămas fără acreditare prin ordin de ministru. Decizia a fost luată ca urmare a recomandărilor Consiliului de Etică și Management Universitar și a numeroaselor semnalelor publice de alarmă cu privire la situația școlilor doctorale din cadrul instituției.

Totodată, ministrul a solicitat verificarea tuturor tezelor de doctorat realizate în ultimii nouă ani și a dispus monitorizarea Academiei.

„Am cerut, totodată, verificarea de către CNATDCU a tuturor tezelor de doctorat ale persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul Academiei de Poliție și care au obținut titlul de doctor după 2011. Am solicitat, totodată, Consiliului Național de Etică al Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) un punct de vedere cu privire la încălcarea repetată a principiilor eticii academice și a bunei conduite științifice și aștept de la specialiștii Consiliului recomandările acestora. Nu în ultimul rând, am dispus inițierea unei proceduri speciale de monitorizare a Academiei de către o comisie mixtă, din care să facă parte inclusiv reprezentanți ai ARACIS”, a anunțat Monica Anisie.

Ministrul Educației a mai spus că dorește să asaneze mediul academic și să dea un semnal tuturor instituțiile de învățământ superior din România.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Daca i s-a luat acest drept „Academiei” inseamna ca acolo fost mari nelegiuri ce acum sunt recunoscute oficial. Ce facem insa cu toti ‘magurenii’ unsi ca mari doctori militisti? Tragem linie? Pentru ca de fapt asta se urmareste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.