Academia de Studii Economice Bucureşti, la centenar

Academia de Studii Economice din Bucureşti marchează în această săptămână o sută de ani de la înfiinţare.

Prima instituţie de învăţământ economic superior – Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti – s-a înfiinţat la 6 aprilie 1913, printr-un Decret Regal.

În 1947, AISCI a fuzionat cu Academia de Studii Cooperatiste, rezultând Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste (ASCC). După niciun an, prin reforma învăţământului din 1948, a fost transformată în Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare.Au urmat două decenii de reaşezare a învăţământului după modelul sovietic, dar, începând cu anul universitar 1967/1968, se încearcă redescoperirea valorilor occidentale. În acest context, prin procesul de modernizare a învăţământului superior, universitatea devine Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire de care nu au fost străini nici profesorii fondatori, care, în 1941, propuneau denumirea de ,,Academia de Ştiinţe Economice”, se arată în mesajul rectorului ASE şi al Preşedintelui Senatului Universitar.

După Revoluţia din decembrie 1989, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi întreaga societate românească au trecut prin transformări profunde, căutând să-şi întărească locul şi rolul pe care înaintaşii noştri le-au stabilit încă de la înfiinţare. A fost o perioadă de reorganizare şi restructurare instituţională, de racordare la valorile şi principiile Uniunii Europene, prin implementarea sistemului Bologna şi crearea Ariei Europene a Cercetării şi Învăţământului Superior, se mai arată în mesaj.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.