ACL îi răspunde preşedintelui Băsescu după acuzațiile privind reducerea CAS

ACL îi răspunde preşedintelui Băsescu după acuzațiile privind reducerea CAS și spune că…

ACL îi răspunde preşedintelui Băsescu după acuzațiile privind  reducerea CAS

ACL îi răspunde preşedintelui Băsescu după acuzațiile privind reducerea CAS și spune că…

ACL afirmă, după acuzațiile preşedintelui Băsescu privind reducerea CAS, că este o dovadă de mare ipocrizie să ataci singurul front rămas în calea PSD.

„Scăderea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator este o măsură care poate echilibra economia românească. Faptul că Victor Ponta nu are la această oră soluţii de compensare a acestei scăderi în colectare nu absolvă guvernul de responsabilitatea de a găsi surse de finanţare pentru a sprijini o măsură economică benefică pentru economia românească”, arată Alianţa Creştin Liberală într-un comunicat de presă transmis vineri.

Potrivit Alianței, „este datoria guvernării să găsească soluţii pentru o mai bună gestiune a colectării veniturilor la bugetul de stat, după cum este datoria puterii aflată la guvernare de a reduce, prin organismele de reglementare şi control, exaziunea fiscală. Reamintim faptul că, în guvernarea Ponta, evaziunea a atins cote record în ultimii 10 ani”.

„Domnul preşedinte Băsescu ne acuză pe nedrept că avem un comportament electoral, în vreme ce îşi păstoreşte propriul partid în alegeri şi exprimă public opţiuni de vot. Domnul preşedinte Băsescu atacă opoziţia pentru că propune o măsură care are drept principiu călăuzitor relaxarea fiscală, scăderea poverii fiscale a mediului privat din România. Atât PNL, cât şi PDL, astăzi membri ai aceleiaşi alianţe, au avut în propriile programe de guvernare măsura scăderii CAS. Preşedintele acuză, deci, consecvenţa în a propune României măsuri echivalente cotei unice care au produs efecte benefice în economia românească”, se mai arată în comunicatul ACL.

Potrivit ACL, măsura scăderii CAS este una „benefică şi trebuie implementată, după cum şi eliminarea taxelor suplimentare poate relansa economia – taxa pe stâlp, acciza la combustibili, etc”.

„Atât PNL, cât şi PDL au militat activ pentru eliminarea lor, în timp ce preşedintele Băsescu susţinea, cu numai câteva luni în urmă, că taxa pe stâlp este bună. Principiile economice fundamentale ale dreptei au fost întotdeauna relaxarea fiscală şi stimularea economică pentru o mai bună colectare. CAS realizează exact această relaxare. Chiar şi domnul preşedinte admite că suprataxarea a frânat economia României. Fiind, însă, implicat într-o competiţie electorală la care participă prin candidaţii partidului său, PMP, preşedintele probabil că a uitat. Este o dovadă de şi mai mare mare ipocrizie să ataci singurul front rămas în calea PSD şi să-l acuzi de populism electoral”, se mai arată în comunicatul ACL.

Traian Băsescu a declarat, joi, că „reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la fondul pe pensii” şi că, în mod egal, PSD, PNL şi PDL „îi mint pe români pentru a le lua voturile”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.