Adrian Năstase: Mai știți ceva de Iohannis? S-a repatriat?

În România, fiecare decizie politică pare să deschidă simultan mai multe partide de șah, crede  Adrian Năstase.

Fostul premier analizează într-o postare făcută pe blogul său dsemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim‑ministru.  El crede că aceasta este una dintre acele mutări care complică jocul pe toate planurile: la București se caută o majoritate, la Bruxelles se citesc semnale despre direcția viitorului guvern, iar cetățenii încearcă să înțeleagă cine va lua, în cele din urmă, deciziile care le influențează viața.

Spectrul alegerilor anticipate revine în discuție

Adrian Năstase observă că președintele Nicușor Dan a reproșat partidelor preocuparea excesivă pentru calcule electorale, în detrimentul interesului național. În această logică, desemnarea lui Mureșan ar putea fi interpretată ca o încercare de a forța partidele să se poziționeze clar: susțin sau nu un guvern, și în ce condiții? Dar mutarea are și un potențial efect secundar, pe care autorul ei nu și l-ar dori. Dacă nu se conturează o majoritate, spectrul alegerilor anticipate revine în discuție. Constituția nu le declanșează automat, însă prevede condițiile în care Parlamentul poate fi dizolvat, iar decizia finală aparține președintelui.

Pentru Năstase, un nou scrutin ar putea reconfigura raportul de forțe în favoarea AUR. Într-un asemenea scenariu, nu ar fi în joc doar componența guvernului, ci și echilibrul dintre Parlament și Cotroceni. O majoritate ostilă președintelui ar putea încerca suspendarea sa, conform procedurii constituționale. Președintele Senatului ar prelua interimatul doar dacă suspendarea ar fi votată, iar demiterea ar depinde de un referendum. Succesiunea acestor etape arată miza reală a unei crize politice prelungite.

Linia franceză vs linia germană

Fostul premier atrage atenția și asupra unei dimensiuni ignorate în dezbaterea publică: relațiile României cu partenerii europeni. Pe linia franceză, candidatura lui Dacian Cioloș la conducerea Francofoniei transformă sprijinul diplomatic al Bucureștiului într-o temă sensibilă. Pe linia germană, o eventuală instalare a lui Siegfried Mureșan la Palatul Victoria ar putea fi privită ca o oportunitate de consolidare a relațiilor politice și economice după anii mandatelor lui Klaus Iohannis. Sunt ipoteze politice, nu dovezi ale unor înțelegeri, dar merită discutate, pentru că politica externă nu poate fi separată de politica internă.

Biografia lui Mureșan explică de ce apar aceste întrebări. El a lucrat în Germania alături de Gunther Krichbaum, politician cunoscut pentru intervențiile sale în dezbaterile publice din România, inclusiv în cele despre justiție și partide. Soția lui Krichbaum, Oana Harvalia, româncă, a fost consilier personal al Monicăi Macovei.

Adrian Năstase, ironii la adresa lui Traian Băsescu

Năstase notează că tonul unor asemenea intervenții externe a depășit uneori limitele dialogului firesc dintre parteneri. Cooperarea europeană presupune consultare și respect reciproc, iar deciziile privind guvernarea României trebuie explicate, înainte de toate, românilor. În aceeași cheie, unii justifică și „parașutarea” lui Mureșan pe lista de europarlamentari a lui Traian Băsescu în 2014. Nu e exclus, sugerează ironic Năstase, ca Băsescu să-l fi întâmpinat acum pe „pupilul” său cu pâine și sare.

Autorul nu contestă dreptul lui Mureșan de a candida la funcția de premier și nici valoarea experienței sale europene. Întrebarea reală este dacă poate construi un guvern cu suficientă susținere parlamentară și cu libertatea politică necesară pentru a reprezenta echilibrat interesele României. Ce program propune pentru economie, buget și servicii publice? Cum va negocia cu partenerii externi atunci când interesele nu coincid? Aceste răspunsuri contează mai mult decât fotografia de la desemnare.

Klaus Iohannis, în vizorul lui Năstase

Năstase adaugă și o notă acidă: dacă viitorul cabinet va fi prezentat drept „tehnocrat”, poate vom vedea în el și vocile care explică seară de seară, la televiziuni, cum ar trebui guvernată țara – Orcan, Ioniță, Pippidi, Caramitru, Preda, Papahagi, Carp. Ar fi, măcar, ocazia să treacă de la comentarea mutărilor la răspunderea pentru ele.

În final, fostul premier revine la metafora șahului: tabla este harta țării, iar consecințele fiecărei mutări nu rămân în studiourile de televiziune. Într-un post-scriptum, adaugă o ironie geopolitică: poate România ar fi trebuit să adopte modelul sârb, unde președintele Vukic candidează la postul de premier. Iar pentru păstrarea filierei germane, nu ar fi fost potrivită desemnarea lui Klaus Iohannis. „Apropo, mai știți ceva despre el? S-a repatriat? Și-a plătit datoria către statul român?”, întreabă Năstase, lăsând finalul deschis.

Siegfried pus la masă de Nicușor