„America a făcut un pas uriaș înapoi în istorie cu rezultatele de la ultimele alegeri. Chiar și bursa, care a fost o rachetă sub Trump a avut pierderi de 3.000 de miliarde de dolari într-o singură zi. Dar nu vă temeți, ne vom întoarce, mai mari și mai puternici decât am fost vreodată”, a scris președintele Trump pe Truth Social.

Donald Trump a reluat joi acuzațiile de fraudă electorală, după ce republicanii au pierdut majoritatea în ambele camere ale Congresului SUA, în urma alegerilor de la jumătatea mandatului. Deși marți seara promisese că va accepta rezultatele scrutinului, președintele american a revenit asupra declarației și a susținut că alegerile au fost „atât de fraudate, încât nici nu vă puteți imagina”.
Democrații au câștigat controlul Camerei Reprezentanților, unde estimările CNN și Fox News le atribuiau cel puțin 250 dintre cele 435 de mandate, și au obținut șapte mandate în Senat, ajungând la o majoritate de cel puțin 54 de locuri din totalul de 100, potrivit estimărilor citate de AFP.
Președintele Donald Trump a declarat că alegătorii reprezintă singurii vinovați pentru prăbușirea istorică înregistrată pe piața bursieră. Liderul de la Casa Albă a lansat un atac dur la adresa electoratului, la doar două zile după ce candidații republicani au pierdut alegerile de la jumătatea mandatului la un scor istoric.
Liderii republicani critică înfrângerea partidului
În timp ce Donald Trump a refuzat să își asume responsabilitatea pentru rezultatul alegerilor și s-a concentrat miercuri asupra planurilor de construire a unei săli de bal la Casa Albă, mai mulți lideri republicani au recunoscut amploarea înfrângerii.
„Imaginați-vă lustre peste tot, imaginați-vă podeaua de marmură. Proprietarul carierei nu voia să vândă. Dar mă iubea”, a spus, printre altele, președintele american.
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a descris rezultatul drept „o dispariție a republicanilor în numeroase regiuni ale țării, fără precedent de un secol”, iar vicepreședintele JD Vance a indicat războiul din Iran drept „motivul” înfrângerii.