
Comisarii din cadrul Comisariatului Protecției Consumatorilor Sector 2 au închis restaurantul Herr Kiki Schnitzelarie, aflat în Strada Schitul Darvari nr. 4 din București, după ce s-a constatat că la subsolul imobilului funcționa un after-school ilegal.
‘În timpul controlului, la operatorul economic s-a constatat faptul că la subsolul imobilului funcționa un after-school ilegal, clandestin, neexistând niciun contract de închiriere de prestări servicii, de colaborare pentru educatoarea, profesoara sau școala la care învățau acești copii (pentru că acest spațiu nu se putea închiria în acest restaurant, neputând funcționa un after-school de acest fel. Exemple: toalete speciale pentru copii, toaletele existente fiind destinate consumatorilor din restaurant, mobilier adecvat pentru confortul copiilor). (…) Mai mult decât atât, acești copii serveau masa din blocul alimentar al restaurantului neexistând nicio formă de plată cu profesoara, educatoarea care a încasat bani de la părinți, aceștia plătind ulterior restaurantului. Suspiciunea noastră este că pentru banii plătiți pentru copii de către profesoară nu existau bonuri fiscale și nici pentru închirierea spațiului respectiv. Ieșind din sfera de competență a ANPC rog organele abilitate să ia măsurile legale care se impun în ceea ce privește banii care erau încasați de la părinți pentru masă, pentru spațiu, pentru profesoară etc’, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, conform unui comunicat postat pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, restaurantul a fost închis până la soluționarea măsurii colaterale impuse.
Pe de altă parte, unitatea avea condiții improprii blocului alimentar și periclita cu bună știință porțiile care se pregăteau zilnic pentru copii și nu avea vesela adecvată acestui after-school clandestin, a precizat șeful ANPC.
‘Deficiențe constatate: produse nesigure (fără elemente de identificare privind data durabilității minimale); pe suprafața de preparare cât și pe suprafața de depozitare a produselor alimentare au fost identificate echipamente/ustensile și vitrine/lăzi de depozitare neigienizate cu depuneri masive de grăsimi și acumulări de praf și mizerie, pavimente și pereți murdari și neigienizați; utilizare ustensile neprofesionale, colectare reziduuri solide în recipienți neacoperiți, utilizare bureți sârmă la igienizarea veselei; lipsă autorizație de funcționare; lipsă verificare metrologică cântar’, mai menționează Cristian Popescu Piedone.
Amenzile aplicate au fost în cuantum de 43.000 și totodată s-a propus închiderea temporară a unității pe o durată de până la 6 luni.
Ce este afterschool? Se poate spune dupa scoala, in afara scolii, etc.
Există o gravă problema la ANPC, dau afara angajații cu studii în domeniu și raman executantii care nu deschid gura. Exemplu concret: te angajezi sperând să ai un loc de muncă decent la una din secțiile primiri comenzi, livrezi comenzile, tu neavând nicio legătură cu calitatea mărfii furnizate ca primitor/livrator de comenzi pe hârtie, comanda e de calitate dubioasă semnată de șef, și, pe tine cad belelele, tu ești dat afara din serviciu. Repet, tu care lucrezi serviciul primirii livrări comenzi nu ai nicio legătură cu calitatea mărfii. Așa se lucrează în România în politicianismul in care își bat joc de angajați. Și, cică de ce cetățeanul nu angajează votul pentru politicieni pentru ani grei la conducerea țării!
hahaha, in traducere statu’ nu-si primea partea
Asta se intampla ca finantele conduse de PSD au permis ca la aceiasi adtesa sa functioneze mai multe firme. In UE nu exista asa ceva. O firma functioneaza la o singura adresa si in un singur apartament sau spatiu. Exista la mii de asemenea firme ascunse.
Romania anului 2024 – sec. XXI.
Parintii acelor copii cum acceptau asa ceva? Se putea sa nu stie?
Fiecare scoala sa aiba after school. Administrat de scoala adica de primarie. Copilul la after school inseamna cheltuiei foarte mari , sunt scumpe , afaceri ale directorilor si profilor ….
1.Vorbiti pe romaneste snobilor. Spuneti „DUPA SCOALA” !….2. Este o mizerie colosala cu aceste „DUPA SCOALA”, o uriasa afacere, foarte prospera. Toti directorii de scoli au si cate un dupa scoala. Ne vaitam ca elevii au probleme ! Pai cu asta ar trebui inceput : organizare de „dupa scoala” la fiecare scoala in responsabilitatea primariilor si a Ministerului Invatamantului !!