Al 17-lea parlamentar care părăsește grupul PNL în ultimele zile

UPDATE

Deputatul Adrian Miuțescu a anunțat miercuri că se retrage din grupul parlamentar al PNL: „Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal”.

Deputatul de Argeș Adrian Miuțescu a scris miercuri pe Facebook că este de 31 de ani membru al Partidului Național Liberal și crede în continuare „în politicile de dreapta, în liberalism, ca singura șansă pentru dezvoltarea județului și a țării”.

Acesta susține că de două luni asistăm la o criză politică provocată într-o perioadă când era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabilă și performantă.

„Noua conducere a partidului a impus Partidului Naţional Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creșteri galopante la prețurile carburanților și ale energiei. În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Național Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie”, a scris parlamentarul pe rețeaua de socializare.

Acesta a anunțat că se retrage din grupul parlamentar PNL și că va activa ca deputat neafiliat.

„Sper ca gestul meu să fie înțeles corect și să reprezinte un semnal de alarmă pentru actuala conducere a partidului, dar și pentru colegii din teritoriu, de la aleși locali la simpli membri de partid. Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal”, susține Adrian Miuțescu.

El este al 17-lea parlamentar care părăsește grupul PNL în ultimele zile.

UPDATE

Deputatul PNL Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Cabinetul Orban şi-a anunţat, miercuri, demisia din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

”Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de premier la Cotroceni, aşa ceva mi se pare o palmă dată alegătorilor noştri, care ne-au votat anul trecut. Mi se pare de neacceptat că mergem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâţia ani, în frunte cu cel care acum este preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi care se lăuda şi şi-a făcut o întreagă campanie în spaţiul public de adversar al PSD”, a declarat Violeta Alexandru.

Ea a arătat că ceea ce se întâmplă în acest moment în conducerea PNL este un ”haos”, care ”se simte din păcate şi în grupul parlamentar al deputaţilor PNL”.

”Noi, în loc să discutăm despre chestiuni pe care le-am promis oamenilor, de exemplu să discutăm profesionist situaţia pensiilor speciale, în condiţiile în care în primăvara acestui an se decisese că trei colegi de-ai noştri, liberali, vor lucra pentru a ajunge la o formă legislativă constituţională pe care să o putem suspune la vot. Mi se pare incredibil că în loc să ne preocupe să găsim soluţii la criza pandemică, mai ales în ceea ce priveşte tratarea oamenilor, noi avem de făcut jocuri cu PSD, când, de fapt, soluţia pentru a guverna corect România este la încdemâna noastră şi anume refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR”, a mai declarat Violeta Alexandru.

 

16 parlamentari PNL au părăsit grupurile parlamentare liberale din Camera Deputaţilor şi Senat: Ludovic Orban, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tanase, Gabriel Plaiasu, Ion Iordache şi Violeta Alexandru.

UPDATE

Senatorul Ion Iordache a anunțat că a părăsit grupul parlamentar al PNL. „Este un act de protest față de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare și care urmărește doar interesele grupului care a acaparat partidul”, transmite Iordache.

„Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat și voi rămâne senator neafiliat politic. Este un act de protest față de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare și care urmărește doar interesele grupului care a acaparat partidul. Am amânat acest moment sperând că, măcar în ultimul ceas, noua conducere a PNL să-și amintească despre misiunea grea asumată anul trecut, să reformeze România și să o transforme într-un adevărat stat de drept”, anunță Ion Iordache.

Senatorul liberal speră că semnalul său de alarmă să determine o reacție din partea „tuturor liberalilor de bună credință care nu sunt de acord cu această guvernare haotică”.

„Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se știe când și cum se va rezolva explozia prețurilor la electricitate, gaze, materiale de construcții sau mâncare. Datoria față de gorjeni mă obligă să iau atitudine, să apăr interesele lor, nu pe ale unei clici iresponsabile, de aceea nu-mi permit să dau niciun pas înapoi în lupta mea pentru bunăstarea gorjenilor! Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibrați și dispuși să pună umărul la treabă, nu dintr-o gașcă instabilă care nu a muncit niciodată! Nu renunț la proiectul meu pentru Gorj și la ideea că putem lua măsuri bune, independent de culoarea politică! Eu nu uit niciodată de unde am plecat și care sunt nevoile oamenilor care m-au trimis în Parlament”, conchide Ion Iordache.

UPDATE

Deputatul Gabriel Plăiaşu a anunţat luni că părăsește grupul parlamentar al PNL. „Istoria și principiile au fost înlocuite cu mărunte orgolii personale și calcule meschine”, a transmis parlamentarul.

Gabriel Plăiaşu s-a adresat, printr-un mesaj pe Facebook, dâmbovițenilor, cărora le-a spus că agenda Partidului Național Liberal este dusă de noua conducere, „într-un mod absurd și nepermis, foarte departe de problemele și grijile oamenilor”.

„Noii lideri ai partidului, rătăciți prin birourile din Modrogan, par să aibă o singură preocupare: cum ar putea dl Cîțu să rămână premierul României. Trebuie blocată o țară întreagă pentru asta, chiar dacă este un moment extrem de dificil și trebuie luate măsuri urgente, în contextul exploziei prețurilor și a crizei sanitare? Nu-i nicio problemă, blocăm țara! În paralel, se fac febril calcule politice și negocieri, iar cei care ne-au votat văd cum e posibil să se contureze și o alianță cu stânga, deși nu ne-au dat încrederea lor ca să se trezească, la nici un an de la alegeri, cu o astfel de variantă <pe masă>. Și toate acestea, sub privirile îngăduitoare, venite din Dealul Cotrocenilor”, a scris Gabriel Plăiaşu.

El spune că nu a părăsit PNL nici atunci când partidul era în opoziție, nici atunci când a fost scos, în ultima clipă, de pe lista de candidați pentru Camera Deputaților.

„Am rămas credincios partidului din care fac parte de 30 de ani și i-am dedicat suflet, energie și timp, fiindcă știam în acele momente că, dincolo de istorie și principii, reprezintă însumarea speranțelor și încrederii oamenilor care ne-au susținut și ne-au votat. Numai că, acum, istoria și principiile au fost înlocuite cu mărunte orgolii personale și calcule meschine. În schimbul încrederii pe care ne-au acordat-o, românii primesc acum griji și incertitudini și văd pe noii lideri ai PNL cum se joacă de-a guvernarea, irosind nepermis ore și zile prețioase în bătălia care ar fi trebuit dată cu criza din ce în ce mai profundă”, susține deputatul.

Acesta a anunțat că se retrage din grupul parlamentar al PNL: „Nu mi-a fost și nu-mi este deloc ușor să iau această decizie. Cred, însă, că importante sunt problemele Dumneavoastră și, în ultima perioadă, vă spun sincer, nu mai știu ce să răspund la întrebarea pe care mi-o adresați din ce în ce mai des: <Am avut încredere în PNL, dar PNL ce face pentru noi?>”.

UPDATE
Antonel Tănase, mâna dreaptă a lui Ludovic Orban, se retrage din grupul parlamentar al PNL: „Sunt primul primul președinte de filială care face acest pas. Aleg să nu iau parte la cea mai mare înșelătorie din istoria PNL în care absolut toate promisiunile au fost terfelite rând pe rând, călcate în picioare și aruncate la coș”.

„Sunt în Partidul Național Liberal de la 19 ani și niciodată nu m-am gândit că îmi va fi rușine să spun că fac parte din această formațiune care, nu mai departe de acum 1 an, înregistra victorii politice remarcabile și se situa printre preferințele electorale ale românilor. Iată, a venit ziua în care vă anunț pe toți cei care ați crezut în noi și ne-ați acordat votul de încredere că începând din acest moment mă retrag din grupul parlamentar PNL și voi activa ca deputat neafiliat. Sunt primul președinte de filială care face acest pas, la care, recunosc, am cumpănit îndelung”, anunță deputatul Antonel Tănase.

El afirmă că nu vrea să mintă oamenii că economia duduie.

„Nu vreau să păcălesc românii că <măsurile extraordinare> pe care le ia actuala conducere a partidului sunt bune și nici nu vreau să denaturez adevărul privind “direcția minunată” în care se îndreaptă Partidul Național Liberal. Îl am deasupra capului doar pe Dumnezeu și poporul în serviciul căruia sunt. Aleg să nu iau parte la cea mai mare înșelătorie din istoria PNL în care absolut toate promisiunile privind dezvoltarea României cu bani europeni, non colaborarea cu PSD, eradicarea corupției, stoparea pandemiei și elaborarea de politici economice privind bunăstarea românilor au fost terfelite rând pe rând, călcate în picioare și aruncate la coșul de gunoi”, adaugă Tănase.

El explică și de ce nu demisionează din partid.

„Pentru că nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid care a îngropat bunul simț, responsabilitatea și demnitatea, livrând la schimb cîțisme. Pentru că eu cred în ideologia Brătienilor, nu în pasagera trecere a lui Florin Cîțu și a echipei sale pe la șefia celui mai mare partid de dreapta. Pentru că eu cred că liberalismul este un stil de viață, un tip de mentalitate care nu poate fi extirpată. Mă dezic de toate acțiunile acestui individ, Florin Cîțu, care a acaparat partidul pe persoană fizică împreună cu o gașcă incompetentă, rău voitoare și deficitară pe toate planurile”, menționează Antonel Tănase.

El precizează că se dezice de ruperea unei coaliții menită să reformeze cu adevărat România.

„Mă dezic de <în premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor> și de <dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii>. Mă dezic de rea voință și de decadență. Ca politician care nu a schimbat niciodată partidul, ca om care nu a tranșat niciodată principii, găsesc imposibil să girez cu numele meu această deșănțare mascată de minciuni frumoase cum că România este paradis iar locuitorii săi nu mai încap în case din cauza teancurilor de bani. Nu suntem deloc bine. Oamenii sunt disperați că nu mai pot plăti facturile la energie și gaze, moare câte un sat pe zi din cauza lipsei de viziune și de măsuri anti pandemice, prețurile la materiale de construcție și alimente au explodat. De ce? Pentru că liderii nu știu, nu vor și nu pot. Din fericire, sau din păcate pentru unii, coloana mea nu se îndoaie ca să încapă în care a promis o guvernare de 8 ani și a rezistat 8 zile. Așadar, rămân liberal și voi continua să fiu vocea românilor în Parlament, făcând tot ce stă în puterile mele pentru a-mi îndeplini promisiunile făcute în campanie. Însă nu sunt penelist din aripa Cîțu și nu îmi asociez numele și reputația cu minciuni, trădări și incompetență. Să ne reauzim sănătoși”, conchide el.

Antonel Tănase a fost secretar general al Guvernului Ludovic Orban și este președintele PNL Sector 3.

Și deputatul PNL Nicolae Giugea părăsește grupul parlamentar al partidului. „Partidul Național Liberal este captiv unui grup care se comportă irațional”, spune Nicolae Giugea: „Partidul se îndreaptă către un naufragiu evident și nimeni nu are curaj să spună nimic”.

„Începând de astăzi nu mai fac parte din grupul parlamentar al PNL. Este o decizie grea, pe care am luat-o după ce am cântărit cu atenție ce se întâmplă acum în partid. Nu sunt nou în politică și nu cedez primului impuls, dar știu când lucrurile scapă de sub control. Din păcate, în PNL asta se întâmplă. Partidul Național Liberal este captiv unui grup care se comportă irațional. Nu există niciun fel de explicație logică pentru modul în care, în câteva luni, grupul lui Florin Cîțu a distrus o coaliție perfect funcțională, a distrus un guvern care avea oportunitatea de a face reforme reale pentru a pune România pe direcția cea bună și, în cele din urmă, a instalat haosul în țară”, anunță Nicolae Giugea.

Potrivit deputatului liberal, în plină pandemie, „așa zisa echipă câștigătoare a declanșat un război în partid, apoi unul în coaliție, apoi unul cu întreaga țară. Uneori, fără ca oamenii de știință să poată găsi explicații plauzibile, pe plajele din întreaga lume sunt descoperite balene eșuate. Nimeni nu a reușit să înțeleagă până acum ce le determină pe aceste mamifere să se sinucidă din senin. Ceea ce se întâmplă acum cu PNL seamănă izbitor de mult cu acest fenomen natural”.

„Partidul se îndreaptă către un naufragiu evident și nimeni nu are curaj să spună nimic. Mulți știu, dar tac. Le e mai frică de șeful din partid, decât de electorat.
Sunt sigur că mulți membri de partid primesc, la fel ca mine, semnale de la oamenii care i-au votat și care le spun că, de câteva luni, PNL s-a decuplat de tot de interesele electoratului. Am promis în campanie că vom fi un partid responsabil care va acționa în interesul cetățenilor. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare nu mi-aș fi imaginat nici în cele mai negre coșmaruri. Asistăm la o decuplare totală de agenda publică. Într-o țară lovită cumplit de valul 4 al pandemiei, în prag de iarnă când facturile la energie au crescut peste noapte, când prețul la benzină a depășit cele mai pesimiste prognoze, conducerea PNL nu face altceva decât să arunce România în haos. Negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie, niciun plan, nicio idee. Nu pot să fiu părtaș la așa ceva, pentru că activitatea mea în Parlament este legată de cetățenii care m-au votat, nu de o conducere a PNL efemeră și lipsită de orice contact cu realitatea. Rămân încă membru al PNL, dar voi activa ca parlamentar neafiliat”, adaugă Giugea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Author

18 Comentarii

  1. Sica si Cutu doi idioti deveniti simboluri ale liberalismului romanesc!

  2. Giugea este penelist sau pedelist de-al lui Petrov? Asta ar trebui sa precizeze de prima data toti cei care pleaca din asa zisul PNL. Este foarte important. Sustinatorii liberali din totdeauna ar trebui sa stie.

  3. PNL = Balena sekurista esuata

    Daca vrem sa aflam adevarul hai sa analizam , cu atentie , componenta ” echipei castigatoare ” ….

  4. Lasati-l pe iohanis singur in fundul gol..poate se trezeste

  5. Nici in Camera Lorzilor, unde locul e moștenire de familie, nu faci ce vrei cu el ! La noi probabil ca se considera congtribuțile la partid pentru un loc eligibil pe liste o achiziție, ți-ai cumpărat locul faci ce vrei cu el ! De altfel în acest sens a decis și CCR, alesul votează cum vrea el , nu ține cont nici de alegători nici de partid, când pleacă din partid ia locul cu el.

  6. Sobolanii simt furtuna. Cum a fost deputatule, cand l-ati lins in dos pe general? Voi inconstientilor I-ati dat partidul pe mina, voi i-ati PNL isti i-ati tolerat nerespectarea Constitutiei, voi mizerabilii din Parlament ii tolerati si azi actiunile impotriva interesului Romaniei, voi ati distrus si impovarat tara. Continuati, la un popor de mamaligari totul este posibil. Iar voi mamaligarilor, nu nadajduiti pentru o viata mai buna visand la o revolutie! Ceausescu v-a lasat o tara fara datorii si puternic industrializata. Acum sunteti pe butuci. Pupati-l pe Petrov si pe Dulap, i-ati votat intr-o veselie, acum platiti!

  7. Cu buneși cu rele, până mai ieri PNL ne ținea vie memoria istorică, cu Gica, Cogîlniceanu, dinastia Brătienilor, ș.a. Cu venirea în PNL a aventurierilor politice R. Bogdan și F. Cîțu, istpria PNL s-a terminat.

  8. PNL-istii adevarati realizeaza dezastrul, PD-L – istii sunt niste lingai, au experienta curului lui Petrov

  9. Mai țineți minte acel cântecel:”Un’te duci tu mielule”?
    Acești mielușei sunt în căutare de noi ” gazde ” primitoare și darnice…
    Se întorc Bratienii in groapa bai netrebnicilor ce ați distrus conștient idea de Partid National Liberal
    Nimic național și nimic liberal.
    Niste epigoni demni de lada de gunoi a istoriei românești…..

  10. Violeta bio-energeta ai culcat copilul? Ești supărată pe Câțu că nu te-a mai numit in guvern? Ai început să zgârii ușa că rezistii? Acum vorbești de nafragiul PNL? Șobolanii părăsesc primii corabia când începe să ia apă! Succesuri liftierei!

  11. Că unii deputați părăsesc grupul parlamentar al PNL-lui, e trist. Dar e foarte grav că pleacă deputați care sunt membri ai PNL de 30 de ani, chiar și mai mult, o așa fidelitate fiind de apreciat. Indiferent dacă ne place sau nu, dacă îl votăm sau nu, nu putem nega faptul că până mai ieri PNL prelungea să fie purtătorul istoriei de sute de ani a României. Iar azi e tragic că persoane cu apucături narcisiste, venite în partid câțiva ani în urmă când PNL era în urcare, azi distrug acest partid și în așa mod afectează importante și memorabile pagini ale istoriei României. Credem că dacă s-ar trezi din somnul veșnic BRĂTIENII, ei ar muri de îndată văzânt pe ce mâini a nimerit PNL.

  12. Foarte bine ,să plece toti și sa ramana in partid doar Cîțu si Iohannis plus serviciile….

  13. Ce bine ar pica acum niste ‘anticipate’, cu tot riscul, sa -si curete PNL blana de scaieti

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.