(Din gândirea lui Radu Moraru, din strategia CSAT şi din subconştientul preşedintelui)
Ca din întâmplare, la începutul săptămânii, propagandistul păros de la postul B1 TV a formulat o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi un apel către instituţiile statului. Propoziţiile de mai jos vor rămâne în antologia trufiei şi a delaţiunii pe seama libertăţii de exprimare. „Aici e drama României. Spuneam eu într-o seară, e o dramă că România are 3 talk show-uri care sunt total independente şi toate 3 din păcate sunt pe B1 TV, iar celelalte 64 de talk show-uri, toţi vorbesc la fel, aceeaşi limbă, acelaşi mesaj, acelaşi minciuni, aceleaşi presiuni. Aici e foarte dubios şi deja ţine de interesul naţional şi de securitate naţională şi e treaba şi a serviciilor şi a CSAT-ului.”
N-au trecut nici trei zile şi fragmente din gândirea lui Radu Moraru apar în strategia naţională de securitate adoptată în CSAT. Mai jos, relatarea de pe HotNews, agenţia care a avut „fericirea” să poată citi documentul. Iată fragmente din ştirea de senzaţie difuzată despre ameninţarea campaniilor de presă la adresa securităţii naţionale a României: „Fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora” şi identifică „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”.
Ce se înţelege din asta? Că statul român se prăbuşeşte din cauza ameninţărilor generate de campaniile de presă? Că libertatea presei, ca şi crima organizată, poate fi un pericol pentru securitatea naţională? Asta gândeşte Traian Băsescu, inclusiv Gabriel Oprea, şi aşa a ajuns în Strategia Naţională de Securitate. Pare logic! Mai puţin logică este circulaţia ideilor între preşedinte şi Radu Moraru. Ce să înţelegem? Că preşedintele copiază ideile primitivului moderator? Sau că bătrânul Georgică Păunescu, fost coleg de activitate cu actualul şef al statului, dă indicaţii după mintea sa de comunist bătrân. Şi le transmite amândurora. Şi preşedintelui, şi părosului comentator!
Oricum, includerea libertăţii de exprimare alături de crima organizată între marile ameninţări la adresa siguranţei naţionale trebuie să ne alarmeze. Glumă, neglumă, povestea cu dictatura se concretizează încet încet, pas cu pas, măsură cu măsură. Din acest punct de vedere, Radu Moraru are un merit de psihiatru. A citit în subconştientul monstrous al lui Traian Băsescu!