
Pamflet de Constantin Lupeanu – scriitor, traducător și sinolog reprezentativ, fost ambasador
Musonia este imperiu, în fruntea căruia se află un împărat. Numai că vremurile s-au schimbat, țara s-a modernizat și s-a aliniat lumii de astăzi, încât pozițiile sociale nu se mai moștenesc. Musonia este țara meritocrației. Funcțiile publice și orice idee de șef se obține prin concurs, inclusiv poziția de Prim Ministru, iar împăratul este ales prin vot secret de întregul popor.
În anul 2224, la alegerile împărătești s-au înscris opt persoane, toți politicieni mai mult sau mai puțin cunoscuți, care înainte de a intra în politică fuseseră, în ordinea descrescătoare a vârstei: cofetar, frizer, inginer, ziarist, matematician, șofer, avocat și un scriitor.
Comisia Electorală Națională i-a acceptat, votul a avut loc, însă nimeni nu a obținut peste 50% din voturi. Cele mai multe voturi obținuse cofetarul, iar comentatorii atribuiau succesul acesta neașteptat vârstei sale de necontestat. Pe locuri doi se situase avocatul, urmat de șofer, inginer, ziarist și frizer. Ultimii doi se aflau la egalitate de puncte, matematicianul și scriitorul.
Iarăși au intervenit comentatorii politici, care au declarat că alegerea poporului exprimă cu limpezime că nici matematicienii și nici scriitorii nu sunt înțeleși de cetățeni, cu alte cuvinte nu sunt buni la nimic.
Se crease o situație neobișnuită. După procedurile larg răspândite pretutindeni în lume, se cuvenea instituirea unui al doilea vot, oamenii fiind puși să aleagă între primii doi, între un cofetar și un avocat. Se ceruse să se aleagă totuși între mai mulți, soluția majoritară propunea un vot între jumătate din candidați, adică între primii patru, subliniindu-se că erau la paritate, doi oameni ai muncii și doi cu studii superioare.
Comisia Electorală Națională s-a întrunit și a dezbătut chestiunea zi și noapte, timp de o săptămână. Hotărârea luată în unanimitate era de necontestat și chiar împăratul în funcție a aplaudat-o, declarând că în felul acesta se inaugurează o eră nouă.
S-a hotărât să nu se mai cheltuiască banii țării pentru un nou scrutin, de aceea au fost declarați aleși toți cei opt candidați, care vor împărăți în ordinea procentului obținut.
Cei patru ani cât cuprindea un mandat, adică cele 14 6 0 de zile, se repartizau nu numai în ordinea procentelor, ci și în funcție de acestea, încât, înaintea viitoarelor alegeri, ultimii doi împărați domneau fiecare câte treisprezece zile!
Primul împărat era cofetarul. El primea imediat sceptrul, pe care îl deținea cea mai lungă perioadă de timp și anume unsprezece luni și șapte zile.
Procedura Musoniei a făcut cât ai clipi ocolul pământului și a fost pusă în dezbatere la ONU. Întrebarea care tulbură omenirea era simplă: Ce se va înâmpla cu cei aleși pe viață, de la regi, președinți, șefii unor uniuni de breaslă?
Se aștepta ca până la adoptarea de către ONU a hotărârii definitive, obligatorie pretutindeni în lume, respectivii să dispară de moarte naturală sau să se sinucidă. Altă cale nu există, au subtitrat marile cotidiane ale lumii, inclusiv la București.
Noiembrie 2024
PRECIZĂRI Necesare.
1. NU mai este un Popor DEȘTEPT în MASĂ.
35 de Ani Infernali de la Loviluția LIFTESQUE l-a înTămpit SEMNIFICATIV prin:
– MÂNCARE MaiProastăCaNiciodatăÎnISTORIA sa MultiMilenară
– PROGRAM de ÎnTÂMPIRE PLANificată ȘTIINȚIFIC prin MEDIA, în special Alde PRO(s)T TV, SearăDeSeară prin FILME Cretin-Incitataoare întru Sălbăticie ȘI Lipsă TOTALĂ de Morală și Comportamente de OAMENI
– SABOTAREA PoliVALENTĂ a ȘCOLII
– FALSIFICAREA Istoriei NAȚIONALE și InLocuirea cu Alte Istorii.
Pe SCURT o VILAINizare a Poporului la Stadiul de BOBOR NeSUVELAN … …
2. O Formă de ÎNTÂMPIRE Reușită este ȘI aceea că o (ÎNCĂ) semnificativă de Români MaiVoteazăAcelași Tip Umanoidcrescut și prezentat LOR de Zmeckers …
ÎnDestui s-au VINDECAT de Iluzii așteptate de la Binomul INFERNAL:
Capitalism LIBER total la FURAT, Capitalism PESTE Stat, devenit în SCOP-în-Sine
ÎnCurvita DĂMĂCRACY.
PS LIFTESQUE vine de la LIFTĂ.
Persoană CARE din – Obscure și Abisale Determinări PSIHOPATOLOGICE, de OriCARE Fel Umanoid (Ți Străini, ȘI Români DeGenerați) urăște PARADIGMA R O M Â N I A.
Vine de la LITVANII de pe Timpul Evului MEDIU, care erau cuplați cu Polonezii și năvăleau DES peste Românii, care ERAU până la NIPRU, de la BOIREBISTA …
SE remarcau prin SĂLBĂTICIE Cruntă …
Sigur, dar sigur, rusii s-au implicat și aici.
Daca Musonia avea un STS si o diaspora totul s-ar fi rezolvat cum trebuie!