România și Turcia, front comun în Marea Neagră după atacurile asupra navelor comerciale

România și Turcia vor face front comun în Marea Neagră după atacurile asupra navelor comerciale, anunță ministrul român de Externe.

Magda Colgiu-David - Senior Editor
România și Turcia, front comun în Marea Neagră după atacurile asupra navelor comerciale

România și Turcia vor face front comun în Marea Neagră după atacurile asupra navelor comerciale, anunță ministrul român de Externe.

Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, anunță intensificarea cooperării cu Turcia și Bulgaria după recentele incidente din Marea Neagră. Într-un mesaj postat pe X, el avertizeaza că atacurile asupra navelor comerciale amenință securitatea regională și comerțul global.

Șeful diplomației române a transmis că atacurile asupra navelor comerciale sunt „inacceptabile” și a subliniat necesitatea unui răspuns coordonat din partea aliaților riverani.

Potrivit lui Dan Neculăescu, cei doi oficiali au convenit să consolideze formatul trilateral de cooperare România-Turcia-Bulgaria, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune. Ministrul a atras atenția că efectele conflictului din zona Mării Negre depășesc cadrul regional și au impact direct asupra comerțului internațional și securității alimentare globale. „Ceea ce se întâmplă în Marea Neagră afectează direct comerţul şi securitatea alimentară la nivel global”, a transmis ministrul român.

Dan Neculăescu: încălcare flagrantă a dreptului internațional și a libertății de navigație

Declarațiile vin la o zi după atacul asupra unei nave comerciale aflate la doar 13 mile marine de Constanța. Incidentul s-a soldat cu moartea unui marinar și rănirea altor membri ai echipajului. În urma atacului, Dan Neculăescu a condamnat ferm incidentul și l-a calificat drept „o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a libertății de navigație”.

Ministrul român a avertizat că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei produce efecte tot mai grave asupra navigației comerciale din bazinul Mării Negre. În opinia sa, atacurile asupra navelor civile reprezintă o amenințare directă nu doar pentru statele riverane, ci și pentru securitatea globală.

În acest context, România continuă consultările cu aliații NATO pentru accelerarea implementării unor capacități suplimentare de supraveghere și securizare a spațiului maritim. Bucureștiul colaborează îndeaproape cu Bulgaria și Turcia pentru consolidarea mecanismelor de monitorizare și prevenirea unor incidente similare.

Mesajul transmis de Dan Neculăescu evidențiază preocuparea crescândă a autorităților române față de evoluțiile din Marea Neagră, regiune devenită unul dintre cele mai sensibile puncte de securitate de pe flancul estic al NATO.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.