Alegerile parlamentare din Ungaria au fost dominate, în premieră, și de temele de politică externă. Războiul din Ucraina a fost ales de premierul Viktor Orban drept tema care să înlocuiască pericolul migrației, performanțele economice, spaima de al ONG-urilor lui George Soros, cum s-a întâmplat în precedentele campanii. Partidul Tisza, cotat cu prima șansă în sondaje, a reacționat.
Prioritatea zero – deblocarea accesului la banii europeni
Unul dintre cei doi miniștri deja desemnați ai partidului este ministrul de Externe – Anita Orban. Economia a mai primit o asemenea atenție, cu Istvan Kapitany, fost CEO- adjunct al companiei Shell, unul dintre cei mai cunoscuți manageri unguri. Politica externă va fi esențiala pentru relansarea economica. Obiectivul principal al Tisza este deblocarea accesului la fonduri europene de miliarde de euro, acces interzis guvernului Viktor Orban. Aici se va juca relansarea economică și poate și alegerile din 2030.
Obiectivul principal de politică externă al Tisza este restabilirea poziției Ungariei ca membru disciplinat al UE. Anita Orban, desemnată pentru funcția de ministru de Externe din partea Tisza, a spus că Ungaria trebuie „să înceteze să mai fie un băț în roate și să devină o spiță în roată”. Acest lucru ar începe prin reconstruirea încrederii între aliați și prin încetarea rolului guvernului de factor perturbator în procesul decizional al UE, rol care a părut adesea mai degrabă menit să protejeze interesele Rusiei și Chinei decât pe cele naționale, arata o analiză publicata de European Council on Foreign Relations.
Bătălia pentru justiție
În relația cu Uniunea Europeană, Tisza pune accent pe reconstrucția încrederii. Vrea relansarea dialogului cu Comisia Europeană și cu statele-cheie din UE. Obiectivul imediat este deblocarea fondurilor europene. Blocarea lor a contribuit la nemulțumirea ungurilor fata de guvernul Orban. Blocarea prin mecanismul conditionalităților politice, cu baza juridica in Tratatul UE, a fost posibilă din in 2020, cu ezitări, si a fost aplicată pentru prima data in actualul buget multianual 2021-2027. Un guvern Tisza trebuie să deblocheze nu mai puțin de 18 miliarde de euro.
Reforma justiției va fi cea mai importantă. Doar că amplul program al partidului Tisza stabilește niște obiective generale pentru aceste reforme. Programul abundă în termeni precum ”anticorupție”, ”separarea puterilor” sau demontarea ”sistemului Orban”. Însă acțiunile concrete prevăzute nu sunt expuse. Și puține va putea face guvernul Tisza fără o majoritate consistentă în Parlament. Se marșează pe independența justiției, combaterea corupției sistemice, resetarea statului de drept și noi legi pentru mass media, concepute împreună cu societatea civilă, pentru a termina cu monopolul Fidesz asupra presei. Este limpede însă că Tisza nu va putea guverna fără o ”epurare” a aliaților lui Viktor Orban din fruntea justiției, companiilor de stat, presei.
Anticorupția și Parchetul European ar epura sistemul
Recent, potențialul premier Peter Magyar a vorbit despre modificarea Constituției, pentru a limita la doua numărul maxim de mandate ale unui premier. Însă nu a spus nimic despre renunțarea la afirmațiile cu caracter revanșist din preambulul constituției modificate de al doilea guvern Viktor Orban.
Partidul susține cooperarea cu Parchetul European. Se anunță un șir de investigații în cercurile actualei puteri, acuzată de afaceri corupte. Ungaria nu este membră a Parchetului European. Nu sunt membre nici Danemarca, nici Irlanda. Iar Olanda s-a alăturat cu întârziere, în 2018, iar Suedia în 2019. Polonia s-a alăturat Parchetului European în 2024, după venirea la putere a guvernului liberal al lui Donald Tusk.
Un partid pro-european, dar și eurosceptic
Tisza evită un discurs european federalist. Acceptă aprofundarea integrării doar în anumite domenii. Pe termen lung, nu exclude adoptarea monedei euro. Totuși, insistă pe protejarea intereselor naționale, mai ales în agricultură și bugetul UE. Pe tema migrației, Tisza se distanțează de linia liberală în cel mai limpede mod. Susține întărirea frontierelor externe și menținerea unui rol important pentru statele membre. În practică, pozițiile partidului rămân uneori apropiate de cele ale Fidesz, mai ales în chestiuni sensibile politic. Acelasi lucru se intampla si in pozitia europarlamentarilor Tisza fata de acordul de liber schimb UE-MERCOSUR. Tisza a votat pentru trimiterea acordului spre analiza, la Curtea de Justitie a UE, pe motiv ca ii afecteaza pe fermierii unguri.
În caz contrar ar pierde electorat. Cetățenii maghiari sunt mai degrabă eurosceptici. Un sondaj Gallup arată că 42% dintre ei aprobă deciziile conducerii UE din 2025. Insa aproba si modul în care Vladimir Putin conduce Rusia – 29%, o revenire de la 14% in 2022, la momentul invaziei ruse in Ucraina. Spre deosebire, doar 20% dintre unguri aprobă conducerea de la Kiev.
Nu se anunță zile ușoare pentru Ucraina
Este unul dintre motivele pentru care Tisza are o poziție care poate fi numită precaută față de Ucraina. Partidul vede sprijinul pentru Kiev ca parte a solidarității europene. Îl consideră și un test pentru credibilitatea Ungariei în Occident. Peter Magyar și colegii săi evită declarațiile tranșante. Susțin menținerea unei poziții comune a UE, dar s-au arătat uneori rezervați la voturile privind ajutorul financiar. Se opun livrărilor directe de arme din partea Ungariei. În ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, sprijină principiul, dar insistă asupra condiționalității. Propune chiar organizarea unui referendum național pe acest subiect. În paralel, pledează pentru dialog cu Kievul privind drepturile minorității maghiare din Transcarpatia. Consideră că acest dosar trebuie gestionat bilateral, nu blocat la nivel european.
Se anunță ciocniri cu scântei în relația cu Slovacia
Nu se anunță o relație ușoară nici cu Slovacia, cât timp va fi la putere guvernul eurosceptic al premierului Robert Fico. Acesta a adoptat o lege care interzice criticarea publică a decretelor Benes, acel guvernului cehoslovac în exil în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Sunt decrete care îi expulzau și expropriau pe germanii din Cehia și ungurii din Slovacia. Viktor Orban, aliat ideologic al lui Dico, a închis ochii la această lege. Cel puțin din rațiuni electorale, Tisza nu face acest lucru și se anunță o relație dificilă cu Bratislava.
Fără armată obligatorie și o relație cu SUA subordonată politicii UE
În contextul războiului din Ucraina, Tisza și Magyar susțin pozițiile comune ale NATO și UE. Totuși, trasează limite clare. Resping trimiterea de trupe pe front și reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Promite și o revizuire a misiunilor externe, în funcție de interesul național. În plan financiar, Tisza își asumă creșterea cheltuielilor de apărare până la 5% din PIB până în 2035. În paralel, pune accent pe dezvoltarea industriei de apărare și pe combaterea corupției din acest sector.
Relația cu Statele Unite este abordată într-un mod mai puțin ideologic. Tisza nu mizează pe relații personale cu lideri politici americani. În schimb, liderii partidului ar vrea parteneriate stabile, indiferent de administrația de la Washington. SUA sunt văzute ca garant de securitate și partener economic major. Partidul susține cooperarea în cadrul NATO și coordonarea politicilor față de Rusia și Ucraina. O altă diferență față de guvernul Viktor Orban este ca programul Tisza leagă îmbunătățirea relațiilor cu Washingtonul de normalizarea raporturilor cu UE.
Rusia – schimbarea majoră
Iar diferența majoră este pe relația cu Rusia. Tisza se aliniază la politica UE și NATO. Consideră că apropierea de Moscova a slăbit poziția Ungariei în Occident. Tisza nu va mai folosi vetoul când vine vorba despre sancționarea Rusiei. Partidul propune reducerea dependenței energetice de Rusia. Dar vizează eliminarea importurilor, însă nu începând în 2027, ci până în 2035. Anunță și revizuirea acordurilor existente, inclusiv în domeniul nuclear, cu miza majoră a centralei nucleare de la Paks, faza a doua. Prudența se vede în promisiunea de a nu susține implicarea militară directă în conflictul ruso-ucrainean.
De programul de politica externă al Tisza se ocupă Anita Orban. Este ministrul de Externe din umbră al țării. A fost însărcinată în timpul guvernărilor Viktor Orban (2010-2015) cu securitatea energetică. A lucrat in domeniul gazelor lichefiate la Londra și apoi in cadrul Vodafone. A studiat in SUA si a scris, în 2008, cartea „Puterea, energia şi noul imperialism rus”. Nu înseamnă ca va urmă o ruptură energetică bruscă cu Rusia. Cel puțin nu în 2027, termenul inițial al UE. Tisza urmărește diversificarea surselor de energie si a partenerilor. Iar asta nu pune partidul în opoziție clară cu linia actuala a lui Viktor Orban. Până la urma, Orban a început negocieri pentru cooperare nucleară cu administrația Trump, dar și pentru GNL din SUA. Sunt demersuri cărora UE nu li se poate opune.
China – către o ruptură lentă dictată de standardele UE
În relația cu China, Tisza nu propune o ruptură, dar pare să meargă pe cai juridice și birocratice într-acolo. Acceptă continuarea proiectelor economice majore. În schimb, cere mai multă transparență și control. Vrea alinierea cooperării la standardele Uniunii Europene. Critică utilizarea creditelor chineze pentru infrastructură și riscurile fiscale asociate. Promite revizuirea acordurilor și întărirea controlului parlamentar. De asemenea, pune accent pe impactul de mediu al investițiilor, în special în sectorul bateriilor. Susține reguli mai stricte și implicarea comunităților locale. În plan social, se opune aducerii de muncitori din afara UE, pledând pentru protejarea forței de muncă interne.
Știrea știrilor: astă-noapte s-a descoperit petrol în Ungaria ! Acum, degeaba o să deschidă hoholi drujba, închisă tot de ei, dacă o închid rusnacii iar TurkStream până la urmă tot o să facă poc !
Ungaria e terminata.
Mai o chestie îmi roade curiozitatea. Cum va reactiona ungurul la prețul de piață al energiei.
Ungaria si poporul maghiar, vor ramane uniti si solidari in prosperitate, caci, noul si mai tanarul presedinte nu va aplica taieri criminale din veniturile cetatenilor, Peter asta nu e un trotinetist de doi bani gauriti
Super! Vor avea si ungurii benzina si gaze de la catar..sa vada si ei cum se trăiește bine..si scump ..slava uie! Fara gaze fara agro fara îngrășăminte doar asa salvam planeta..si fara baraje, nu diano?
Oricum se anuleaza daca nu castiga cine trebuie.
Am inteles,cele doua comentarii sunt confuze,insa eu am scris 5 comentarii.De ce nu le publici si pe celelalte 3?
Vom vedea din ce fel de lemn sunt maghiarii ciopliti! S-au mai fript in anii 90 cu o mirtzoaga globalista.Ungaria ajunsese in groapa.Fara ORBAN va fi ingropata in datorii.
Șampania e la rece, am sa sărbătoresc ca o ia Ursula peste mufa.🍾🍾
Crita ma fac.
Hunor macar recunoate ca voteaza candidatul prorus, Maia pastreaza secretul votului.
Si partidul Tisza are multa propaganda si idei asa zis progresiste. Deschiderea fata de UE va insemna mai multi bani dati Ucrainei. Sa vedem de unde UE le va da petrol si gaze naturale.
In timp ce iti scriu,si nu stiu de ce o fac,ascult si vad un podcast in transmisiune directa din Iran.Garda Revolutiei are si trupe de femei si numarul lor e in crestere in aceste zile.Dar pe voi care sunteti cu pedofili nu va intereseaza d-astea.
Joseph Borell a declarat ca Ursula von der Leyne este cea mai mare sionista din lume.dar … a declarat asta dupa ce a iesit la pensie.
Riul tisa si victoras sint in aceeasi oala .
În secunda în care SUA la felicitat pe Orban Bruselu e terminat.😆
Dezgustător si infinit de josnic acest labrador de fiu a lui Trump . Merge pe urmele tembelului pentru care o lume întreagă avem de suferit .Auzi tu, să-l susțină pe viermele pro moscovit,Orbetele de Orban.Se cred zeii acestui pământ , pana ce acest pământ o sa i înghită in ale sale adancuri . Speram sa fie cât de repede .
Hai maghiari ca se poate ! Rasturnati butoiul asta de osanza acum, ca peste 4 ani cine stie daca mai puteti.
Grasul … nu face plecaciuni Europei, face plecaciuni Rusiei, si nu doar ca face asta, mai joaca si la ambele mese, cand cu Rusia, cand cu Europa, depinde de interese.
Noul candidat individul Tisza , intentioneaza sa tranforme Ungaria la fel cum este Romania in acest moment ,presul de sters picioarele al celor de la Bruxelles.