La stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare (de restricții) și mai sunt 0,75 metri (= 75 cm) până la atingerea treptei II, valoare în jurul căreia va rămâne până în 15 august a.c., anunță Apele Române. Treapta I înseamnă o monitorizare mai atentă a evoluției nivelurilor pe Dunăre și în bazinul de aspirație al centralei atomoelectrice. În prezent, ambele reactoare funcționează normal.
Debitul Dunării la intrarea în țară a fost în scădere având valoarea de 1950 mc/s fiind la jumătate față de media multianuală a lunii august (4300 mc/s). În aval de Porțile de Fier debitele au fost în scădere până la Gruia și pe sectorul Isaccea-Tulcea și în creștere pe sectorul Calafat-Galați.
Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar și apoi va fi într-o ușoară scădere ajungând în data de 15 august în jurul valorii de 1900 mc/s.
Unitatea de la Cernavodă a fost oprită în 2003, când Dunărea avea la intrarea în țară un debit de 1800 mc/s.
Conform Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele: Crișul Negru, Mureș, Siret (exceptând râurile din bazinul Bârladului unde au fost staționare), cursul Someșului (aval staţia hidrometrică Dej), și cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere. Pe cursul Nerei și pe cursul mijlociu și inferior al Timișului, debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării.
Debitele medii zilnice se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-80% din normalele lunare, mai mici (sub 30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele: Tur, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Arieș, Târnava Mare, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Amaradia, Suceava, Moldova, Bârlad, cursul Tazlăului, cursul superior al Siretului, unii afluenți din bazinul mijlociu și inferior al Oltului și din bazinul superior al Argeșului.
A trecut o saptamana de pe 2 august, cand tot aici si tot el ne spunea ca „La stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare (de restricții) și mai sunt 0,77 cm până la atingerea treptei II.” Care va sa zica, pe 9 august, cand avem ca „mai sunt 0,75 metri (= 75 cm)” – asta pentru aia care ati fost mai slabuti la scoala, la transformat unitatile de masura, chair si alea cele mai simple, de lungime – stam de exact 100 de ori mai bine! Unde-o fi atunci nenorocirea? Oricum, e meritoriu ca domnul Cosmin (sau doamna Pam? – ca parca ar veni de la Pamela) a simtit nevoia sa puna lucrurile la punct…