Alexandra Popescu-York – Moda şi Păsările Paradisului la New York

Alexandra Popescu-York este un artist vizual şi un designer de modă foarte cunoscut şi preţuit în Statele Unite, unde s-a stabilit de peste un deceniu.

Iubitorii artelor vizuale, ai modei şi ai costumului ce face parte din artele spectacolului o cunosc foarte bine din atâtea defileuri de modă newyorkeze la care este invitată în fiecare an. Moda devine teatru, teatrul devine modă.

O încântătoare rochie din colecţia Suflet de artist

Designerul Alexandra Popescu-York completează lumea modei cu propriile sale picturi monumentale, evenimente multi-media, proiecţii suprapuse, un puzzle vizual în continuă mişcare. Artista, prin tot ceea ce face, demonstrează un spirit atras de spectacol, de tot ce are o mare legătură cu scena, cu arta spectacolului de teatru, de operă, de balet.

Bogăţia culorilor grădinilor înflorite, alături de claviatura unui pian

Alexandra Popescu-York, în faţa uneia dintre picturile sale

La o privire avizată, este imposibil să nu observi faptul că Alexandra Popescu-York este o demnă continuatoare a marii creatoare Doina Levintza, cu care a lucrat în urma câştigării unor concursuri de costum şi vestimentaţie recompensate cu dreptul de a studia împreună cu doamna Doina Levintza. Artista ar putea să realizeze asemenea celebrei sale înaintaşe costume pentru spectacole de teatru şi un propriu scenariu al costumelor în modă, teatru, istoria artei şi pictură.

Colivia Păsării Paradisului

În mai multe state americane, dintre care am aminti New York, New Jersey, Connecticut, Virginia, Alabama etc., iubitorii modei şi ai picturii flamboaiante monumentale cunosc creaţiile Alexandrei Popescu-York.

Ne referim la creaţiile monumentale deoarece, cu prilejul evenimentelor dedicate unei Retrospective Alexandra Popescu-York, pe casa scării ce duce la Auditorium Hall, a fost expusă o spectaculoasă pictură pe pânză având 3×4 metri, deci o suprafaţă de 12 metri pătraţi. Această lucrare este dedicată îngemănării artelor, Naturii şi Culturii. Privitorul descoperă, alături de îmbrăţişarea florilor în natură şi bogăţia culorilor unei grădini înflorite, claviatura uriaşă a unui pian ce ne trimite la muzica unei săli de concert sau la aceea cosmică.

Dublu eveniment la New York cu artista Alexandra Popescu-York

În cadrul unor evenimente polivalente, de mare ţinută, ICR New York a prezentat expoziţia de picturi şi creaţii de modă ale Alexandrei Popescu-York în spaţiul care a început să fie consacrat tot mai mult, prin atâtea evenimente majore şi expoziţii care se deschid una după alta exprimând valorile artelor vizuale româneşti.

Alexandra Popescu-York şi-a prezentat cele mai recente picturi-monumentale ce au ca sursă de inspiraţie şi frumuseţile peisajelor din România. La sediul Institutului au fost expuse 15 tablouri din expoziţiile sale anterioare, care au fost prezentate în galerii de prestigiu având drept generic titluri ce trimit la o realitate magică, exotică, invadată de frumos şi imaginaţie: Hawaiian Jewels, Summer Calling, Extravagantza şi Dangerous Florals.

Moda, parte a unui spectacol

Câmpuri de nasturi cusuţi unul lângă altul

O dimensiune importantă a creaţiilor ei este legătura dintre artă, modă şi entertainment ceea ce explică audienţele maxime pe care le realizează evenimentele ei. O parte dintre exponatele prezentate de Institutul Cultural de la New York au avut ca temă fundamentală, ţinând seama şi de anotimpul în care s-a deschis această expoziţie, colecţia de primăvară-vară intitulată Âme de l’artiste. Alexandra Popescu-York are ca sursă de inspiraţie pentru acest capitol important din retrospectiva ei perioada Art Deco.

Din show-ul de la New York

În vitrine atrăgătoare şi frumos amenajate, artista a expus accesorii ale creaţiilor sale fie acestea bijuterii, şaluri sau centuri ce dau accent memorabil unei piese de vestimentaţie.

Publicul a putut observa influenţa istoriei artei costumului asupra unora dintre creaţii întâlnind elemente din vestimentaţia antichităţii sau accente ce amintesc de costumul elisabetan şi chiar influenţe ale vestimentaţiei folosite în ritualurile religioase de mai multe tipuri de credinţe care există pe meridianele lumii.

O strânsă relaţie între picturile şi creaţiile de modă

Alexandra Popescu-York demonstrează prin tot ceea ce creează existenţa atâtor punţi creatoare de armonie, înţelegere şi comunicare.

ICR NY a organizat pentru acest eveniment o adevărată reconfigurare a spaţiului din Auditorium, unde elementele ce alcătuiesc scena de teatru au fost distribuite în conformitate cu modul în care funcţionează defileul de modă.

Expoziţie de pictură şi modă a Alexandrei Popescu-York la ICR New York

Doina Uricariu la prezentarea expoziţiei

Manechinele, îmbărcate în rochii spectaculoase, au defilat în faţa unui public numerous. La un moment dat, artista îmbărcată într-o rochie elegantă turcoise a parcurs acest spaţiu însoţită de prezentatorii evenimentului şi de băiatul ei mai mare, de 4 ani, obişnuit deja cu lumina reflectoarelor şi strălucirea paradelor.

În public s-au remarcat mulţi profesionişti din domeniu care lucrează pentru departamentele de modă şi costum la universităţile şi muzeele americane. Artista a fost prezentată de directoarea ICR NY, Doina Uricariu, care a vorbit despre relaţia modă-design şi artă, şi a avut onoarea să fie prezentată şi de Andres Aquino, designerul şi producătorul Couture Fashion Week New York. La eveniment au participatDavid Berman – CEO la www.SocialNetwork.com, Jacob Lustig – Vice President, Programmatic Media Services at RUN şi producător de film, Siobhan Fenton – Director of Fashion at Social Network Fashion, Harold E. Patricoff – Attorney and Partner at Shutts & Bowen LLP, Aurora Aquino – Humanitarian Ambassador, Yanni Deconescu – MPS, MCDP, President ESCU Consulting, Maggie Delany – fashion editor, ştefan Dorca – Senior Consultant at Bloomberg LP, Gabriela Panduru – PR, Laura Korpa – muzician. Evenimentul a fost onorat de prezenţa Simonei Miculescu – Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Misiunii Permanente a României la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi de Ioana Costache – Consulul General al României la New York, care a venit însoţită de fetiţa ei, Clara, Anca Jurcan, vice-ambasador la Misiunea Permanentă a României al ONU.

Eleganţa înseamnă simplitate

Aplauze pentru creaţiile prezentate

Publicul American, reunit în acea seară a strălucirii şi frumuseţii, a venit nu doar din New York, ci parcurgând zeci de mile ca să participe acest eveniment. Au fost prezenţi foarte mulţi tineri şi colegi din zona designului american, artişti, pictori, compozitori. Mai ales că Alexandra Popescu-York are întotdeauna grijă să-şi însoţească evenimentele de o ilustraţie muzicală şi chiar de recitaluri live la care sunt invitaţi artişti de prestigiu.

Alexandra Popescu-York alături de fiii ei şi de două modele din show

Alexandra Popescu-York, cunoscutul designer şi artist plastic, a fost prezentă recent şi la Couture Fashion Week New York.Artista a apărut alături de alţi 20 de cunoscuţi designeri internaţionali pe site-ul oficial al Couture Fashion Week New York

Sub titlul Âme de l’artiste, Alexandra Popescu-York a prezentat colecţia de primăvară-vară 2015, şi în sala Broadway Ballroom din cadrul cunoscutei locaţii Crowne Plaza Times Square Manhattan.

Broderii şi borduri de aur

Galbenul, una dintre culorile sezonului

Artista s-a născut şi a crescut în Bucureşti, absolvind Liceul de Arte Plastice din Bucureşti şi, apoi, Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Artă Plastică Nicolae Grigorescu. De 10 ani, este stabilită în New York, unde a urmat cursuri la celebrul Fashion Institute of Technology şi unde a lucrat pentru case de modă americane. Nu a renunţat la pasiunea ei pentru pictură. Din 2008, a avut expoziţii atât personale, cât şi de grup în New York. Ceea ce o caracterizează pe Alexandra Popescu-York ca designer vestimentar este întrepătrunderea dintre arta plastică/pictură şi creaţia vestimentară. Rochiile sale sunt inspirate din picturi româneşti celebre, dar şi din operele unor pictori importanţi ai artei universale.

Pene şi broderii

Creatoarea alături de admiratoarele sale

Evenimentul a fost deschis cu recitalul remarcabilului pianist Matei Varga. Alegerea de a prezenta o Retrospectivă Alexandra Popescu-York a ţinut seama de evidentele influenţe pe care le au asupra creaţiei acestei artiste impresioniştii şi post-impresioniştii francezi şi pictura impresioniştilor români, culminând cu acel cromatism inconfundabil şi pânzele inspirate de peisajul Coastei de Argint de la Balcic.

Un model ce a stârnit senzaţie

Influenţele din alte secole şi perioade stilistice asupra picturii, modei şi costumelor create de Alexandra Popescu-York fac parte dintr-un proces de creaţie în care originalitatea este elementul constitutiv cel mai important. Toate sursele de inspiraţie se topesc unele în altele astfel că pânzele pictate de artistă şi colecţiile ei de modă sunt extrem de imaginative, originale, libere în expresie, în alegerea materialelor şi totodată, cumulative.

Pe podiumul de modă şi mici prezentatori

În prezentarea ei Doina Uricariu observa că eleganţa în modă este considerată un act de simplificare, renunţare şi eliminare. Când moda este considerată parte a unui spectacol, ceea ce se întâmplă în cazul Alexandrei Popescu-York, atracţia pare să meargă spre adaos. Spre acumulare şi cumulare de accesorii, elemente decorative, borduri de aur, şaluri de pene, câmpuri de nasturi cusuţi unul lângă altul pe material asemeni unor paiete supradimensionate, precum în tunica de nasturi.

La finalul show-ului, în centru, celebrul Andres Aquino

Teatru, modă şi pictură

Rochiilor Alexandrei Popescu-York li se adaugă pene strălucitor colorate ca şi cum ar vrea să demonstreze că nu există modă şi costum fără întâlnirea dintre materiale şi Păsările Paradisului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.