Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, lansează și el un un nou atac extrem de dur la adresa conducerii PNL. El acuză transformarea partidului într-un spațiu al „circului politic”, al excluderilor și al concentrării puterii în mâinile unei elite fără legitimitate electorală. Într-o postare amplă pe Facebook, Tișe afirmă că PNL „și-a ridicat poalele în cap”, pierzându-și atât doctrina, cât și rușinea.
Tișe descrie un partid măcinat de un „război murdar”, privit cu jenă chiar și de adversari, în care „foamea de putere și aroganța” au înlocuit dezbaterea doctrinară și promisiunile de reformă. El acuză că PNL a ajuns să fie condus de oameni „fără voturile oamenilor în spate”, simpli „recitatori de punctaje”, care fac rău partidului.
Crin Antonescu acuză „Congresul trădătorilor” din PNL
Liderul clujean critică dur organizarea unui congres în doar două zile, cu scopul de a transforma statutul într-un „cod de sancțiuni” și de a instala în funcții persoane fără legitimitate electorală. În opinia sa, acest demers reprezintă „încă un pas în a îngropa partidul național liberal conservator”.
Tișe deplânge faptul că PNL, partid care a supraviețuit imperiilor și dictaturilor, este astăzi preocupat mai degrabă să controleze vocile interne decât să încurajeze pluralismul ideilor, autonomia și competiția argumentelor — valori pe care le consideră fundamentale pentru liberalism și conservatorism.
Veștea critică noua echipă a lui Bolojan: venetici și oportuniști
El denunță și numirea unor vicepreședinți „intrați în partid de câteva ore”, considerând gestul o jignire la adresa membrilor cu vechime, primarilor și președinților de consilii județene care au adus voturi partidului. În campanie, spune Tișe, aceștia sunt prezentați ca modele, dar acum sunt tratați drept „trădători”.
În final, liderul clujean admite că, pentru prima dată, se întreabă „ce mai caută în acest partid”, sugerând că mulți membri împărtășesc aceeași dilemă.
Dl. Tise și-a făcut avere? Ar putea sa se retragă!