Vasile Blaga, încă un mit de carton al politicii româneşti. Construit cu tact, portretul de „buldog cu cravată” al lui Blaga nu duce în spate cine ştie ce. După demisia acestuia, riscăm să facem din Blaga un sacrificat, un martir al televizoarelor.
S-a ajuns până acolo încât se insinuează că Vasile Blaga a fost lucrat, înlăturat pentru că nu-l mai agrea Traian Băsescu sau Boc.
Pentru noi, ca cetăţeni, nu e important ce simt ei pedeliştii între ei şi nu putem ţine cont de acest lucru prea tare. Chiar deloc.
Nu putem judeca formal acest caz decât desprins din albumul de familie, ca o fotografie a momentului. Dacă judeci rece şi distant nu poţi să-l imaculezi pe acest personaj doar pentru că ai nevoie să-i creezi un opozant lui Traian Băsescu, din propria lui ogradă.
Statura de om politic serios a lui Blaga s-a construit în primul rând pe funcţia de ministru de Interne, care conferă prin ea însăşi, nu e aşa, o putere simbolică mai mare decât Ministerul Agriculturii, de exemplu. Blaga a mai fost ministru peste poliţişti, generali, chestori. A controlat administraţiile locale mult timp. Este firesc, iar sociologii o spun şi ei, ca funcţia de la Interne să favorizeze imaginea publică a individului care o ocupă. Îl face mai tare decât ceilalţi. „Tătucul cu bulanul”.
În realitate, personajul este profund discutabil. Cu un trecut neclarificat nici până azi (fost şef la vamă în Oradea), cu un aparat urechist în subordine, cu multe dosare în sertare (iar consilierii lui ştiu şi ei cum arată ele), cu obiceiuri bahice de notorietate şi o structură de tip comunist, Blaga şi-a întreţinut prin reţele de putere informaţională şi simbolică o imagine mult departe de realitate.
Îşi laudă singur realizările în momentul demisiei, accentuează pe elementul de onoare în mod exagerat (ştim cu toţii că demisia a venit după o seară de dispute la sediul guvernului) şi se victimizează lamentabil. Un singur exemplu şi veţi înţelege mai bine găunoşenia acestui personaj promovat excesiv. O însemnată parte a reformei poliţiei în România ar fi trebuit să fie descentralizarea ei. Ei bine, Vasile Blaga a deturnat proiectul iniţial de descentralizare radicală la o apă de ploaie tipic românească prin care nu a clintit nici un fir de păr din ministerul său, dar a creat noi structuri locale ale poliţiei comunitare. Care au însemnat bani cheltuiţi nejustificat.
Cunosc acest proiect de mai bine de cinci ani, dar el a ajuns în mandatul Blaga o caricatură de descentralizare. Tocmai pentru a nu deranja interesele baronilor locali din poliţie, ale generalilor conectaţi la reţeaua de favoruri şi beneficii, nu a transferat oameni, logistica şi bani de la poliţiile oraşelor la consiliile locale, aşa cum era firesc, ci a creat excrescenţe noi pe lângă primării, aşa-zisele poliţii comunitare încropite peste noapte din şomeri şi analfabeţi.
Nu a trecut nici poliţia circulaţiei în subordinea primăriilor, deşi realitatea o cerea. Circulaţia într-un oraş este concepută de primării, iar dirijatul ei o fac poliţiştii. Astfel, blocajele din trafic, anomaliile din circulaţie sunt pasate de la primărie la poliţie şi invers, deşi ele ar trebui să se spargă în acelaşi chipiu. Sau bască.
Dar nu detaliile mandatului lui Blaga fac relevat ce se întâmplă în politica momentului, ci chiar prezenţa lui. Ca şi Ioan Rus altădată, PDL şi PSD au creat conştiente astfel de personaje pe post de sperietori pentru ulii din partidele adversare. Oameni care par ceea ce nu sunt. Ca să timoreze adversarul.
S-a dovedit că efectul „băiatului dur” s-a simţit numai asupra politicienilor, electoratul nu s-a impresionat de căutătura încruntată şi nici de dosarele miniştrilor de la Interne. În faţa oamenilor normali, şi Blaga, ca şi Ioan Rus cu ani în urmă, a rămas cam fără puşcă.
