Ambasadorul României la Londra, explicaţii după turul II

Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, a susținut că motivele pentru care mulți cetățeni nu au putut să-și exercite dreptul de vot au fost independente de voința și atribuțiile ambasadelor și diplomaților români membri în secțiile de vot.

„Alegerile prezidențiale s-au încheiat, rezultatele se cunosc. Ceea ce se știe mai puțin este volumul imens de muncă depusă de personalul ambasadelor României pentru ca procesul de vot să se desfășoare cât mai bine posibil, cu respectarea legii. Este absolut regretabil că, în unele cazuri, nu toți cei veniți să voteze au putut să își exercite acest drept. Motivele au fost independente de voința și atribuțiile Ambasadelor și diplomaților români membri în secțiile de vot”, a susținut Jinga.

Diplomatul a reamintit că ambasada a avut câte un singur diplomat în majoritatea secțiilor.

„În condițiile unei prezențe la vot așteptate să fie considerabil mai mare decât în turul I, cele mai aglomerate secții ar fi fost puse în imposibilitatea funcționării. Reamintesc că ambasada a avut câte un singur diplomat în marea majoritate a secțiilor, restul fiind reprezentanți ai partidelor politice. Șefii secțiilor de vot au semnalat imediat această situație BES, informând și MAE, care, la rândul său, a făcut demersuri pe lângă factorii competenți pentru identificarea soluțiilor de completare a componenței birourilor secțiilor de vot.

În dimineața zilei de duminică, 16 noiembrie 2014, situația se ameliorase considerabil, cu toate acestea erau absenți 7 reprezentanți ai partidelor politice, iar la secția Londra Brent, cea mai aglomerată, unul dintre membrii biroului comisiei, deși prezent, a refuzat să își exercite obligațiile stabilite de lege, astfel încât, practic, secția a funcționat cu 6 membri”, informează ambasadorul.

Klaus Iohannis a cerut luni preşedintelui, în prima declaraţie oficială, în cadrul unei conferinţe de presă, să recheme toţi diplomaţii care nu au gestionat corespunzător situaţia din secţiile de vot

„Exprim încă o dată respectul pentru românii din diaspora, care au avut nevoie de multe ore să voteze, care au înţeles importanţa votului lor. Îl rog pe preşedintele încă în funcţie să analizeze situaţia votului în diaspora şi să recheme de pe post toţi diplomaţii care nu au gestionat corespunzător situaţia din secţiile de vot. Nu pot să accept să existe situaţii unde concetăţeni de-ai mei să fie trataţi cu gaze lacrimogene fiindcă vor să voteze”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.